Construcţii Erbaşu: Managerii nu au fost puşi sub învinuire în cadrul investigaţiei de la RADET

Construcţii Erbaşu şi persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul companiei nu au nicio calitate procesuală şi nu au fost puse sub învinuire în cadrul investigaţiei penale privind contractele încheiate de RADET, se arată într-un comunicat al constructorului.
Alina Costache
25 mart. 2013, 12:20
Construcţii Erbaşu: Managerii nu au fost puşi sub învinuire în cadrul investigaţiei de la RADET

„În data de 22 martie 2013 organele judiciare au ridicat de la sediul SC Construcţii Erbaşu SA o serie de înscrisuri reprezentând contracte de prestări servicii, documente contabile, etc. Menţionăm că activitatea întreprinsă la sediul societăţii a făcut parte dintr-o activitate complexă, desfăşurată la mai multe instituţii şi societăţi comerciale. Precizăm faptul că în cadrul acestei investigaţii penale nici SC Construcţii Erbaşu SA, nici persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie din cadrul acestei societăţi nu au nicio calitate procesuală şi nici nu au fost puse sub învinuire”, se arată într-un comunicat remis de compania de construcţii, potrivit Mediafax.

Compania precizează că va sprijini întreaga activitate de investigaţie penală a organelor judiciare.

„Precizăm că până la finalizarea investigaţiei penale SC Construcţii Erbaşu SA înţelege să nu facă niciun fel de declaraţii publice pentru a nu impieta astfel asupra actului de justiţie”, se mai arată în comunicat.

Anchetatorii au ridicat vineri 500.000 de euro, contracte, documente de plată, facturi şi devize de lucrări în urma percheziţiilor făcute la RADET şi la alte adrese din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, potrivit unor surse din Poliţie.

În cazul celor 500.000 de euro există suspiciuni că ar fi fost primiţi cu titlu de mită.

Anchetatorii au făcut percheziţii la RADET şi la sediile unor firme, printre care şi societatea de construcţii Erbaşu, precum şi la locuinţele unor persoane, au mai spus sursele citate.

Avocatul Alexandru Avramescu a declarat că anchetatorii au ridicat de la sediul societăţii de construcţii Erbaşu mai multe documente privind colaborarea firmei cu RADET din 2012.

Surse judiciare au declarat că anchetatorii au făcut vineri percheziţii la RADET şi la alte adrese din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu pentru a ridica documente în cazul prejudicierii regiei prin contracte de lucrări de infrastructură plătite dar nerealizate, nefiind începută urmărirea penală pe numele niciunei persoane.

Urmărirea penală în dosarul privind prejudicierea RADET a fost începută în rem, ceea ce înseamnă că la acest moment este constatată doar infracţiunea, nu şi autorii, astfel că nicio persoană nu este pusă sub acuzare în acest caz.

Percheziţiile au fost dispuse pentru a fi ridicate documente în acest dosar, până la acest moment al anchetei nefiind emis niciun mandat de aducere pe numele vreunei persoane.

Sursele citate au precizat că niciun oficial din RADET nu a fost pus sub învinuire până la acest moment.

Potrivit unor surse din Poliţie, mai multe firme ar fi în atenţia anchetatorilor, printre care societatea de construcţii Erbaşu SA, CCEI SRL, SICOR SRL, Willo România şi Multigama Tech.

Sursele citate au precizat că RADET ar fi încheiat contracte cu mai multe firme pentru lucrări de intrastructură care ar fi fost plătite dar nu ar fi fost executate.

Conform unui comunicat al Poliţiei Capitalei, percheziţiile au avut loc la 38 de adrese din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ratele românilor o iau razna. Vine o criză cum n-a mai fost
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Adio, sobe și șemineuri începând cu această dată. UE le interzice, inclusiv în România
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Președintele Serbiei își cere scuze pentru votul la ONU privind Ucraina
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar