CONSULTĂRI la Cotroceni. PNL: „Ne pică ca o mănuşă”. Delegaţia care merge la discuţiile cu Iohannis

PNL va susține la consultările cu președintele Klaus Iohannis proiectele inițiate de liberali cu privire la exercitarea votului de către cetățenii din afara granițelor și la simplificarea și accelerarea procedurilor parlamentare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
Ionela Marcu
16 apr. 2015, 08:32
CONSULTĂRI la Cotroceni. PNL:

Președintele Klaus Iohannis a invitat pentru luni la Palatul Cotroceni partidele și formațiunile parlamentare la consultări referitoare la stadiul legislației electorale și procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor justiției.

Mandatul nostru este clar la consultările cu președintele Klaus Iohannis, care ne pică ca o mănușă. În legătură cu posibilitatea exercitării votului pentru cetățenii din afara granițelor, PNL a depus un proiect la Parlament pe care îl vom susține și în fața președintelui”, a afirmat Ionuţ Stroe, pentru Agerpres.

El a arătat că liberalii sunt în favoarea simplificării și accelerării procedurilor parlamentare în cazul cererilor justiției.

„Suntem pentru și avem de un an de zile un proiect prin care se simplifică și se accelerează procedurile parlamentare, în contextul în care propunem un termen de 48 de ore de soluționare a cererilor justiției”, a spus Stroe.

Potrivit lui Stroe, delegația PNL care va merge la consultările cu șeful statului nu a fost încă stabilită. El a arătat însă că printre cei care vor face parte din delegație se numără Vasile Blaga, Mihai Voicu și Cătălin Predoiu. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a precizat miercuri că nu va participa la consultările cu șeful statului, deoarece va fi plecată din țară.

CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis, consultări cu partidele pe 20 aprilie pe tema parlamentarilor penali şi a legii electorale

DELEGAŢIA PNL

Copreședintele PNL Vasile Blaga, prim-vicepreședinții Cătălin Predoiu și Ludovic Orban, vicepreședintele Mihai Voicu și secretarii generali Marian Petrache și Gheorghe Flutur fac parte din delegația liberalilor care va merge luni la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat AL PNL, copreședintele Alina Gorghiu nu va merge la consultările de la Cotroceni, ea aflându-se în perioada 19 — 26 aprilie la Adunarea Parlamentară a NATO, care se desfășoară în SUA, în calitate de membru al delegației României.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată