Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat de Ioana Băsescu, legal

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului din judeţul Călăraşi achiziţionat de Ioana Băsescu, precum şi cel de ipotecă solicitat de CEC Bank sunt legale, a stabilit Uniunea Notarilor, în urma controlului făcut la biroul notarial care a autentificat actele.
Iulian Tudor
21 nov. 2013, 12:01
Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat de Ioana Băsescu, legal

„În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte (…) au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale”, arată joi, într-un comunicat de presă, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, „ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi”.

„S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu”, a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.

Ioana Băsescu arăta, în 14 noiembrie, că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 15 noiembrie, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Conducerea Senatului a aprobat, pe 18 noiembrie, înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind activitatea CEC Bank. Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a declarat, după şedinţa Biroului permanent de luni, că decizia de înfiinţare a acestei subcomisii a fost luată de Biroul Permanent în urma unei solicitări adresate de Comisia buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Cântăreaţa de muzică populară, criticată pentru ţinutele sumare! Românii au fost nemiloşi: Puţină decenţă
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Scandal Florin Prunea - Dănuț Lupu. Acuzații grave: dosare aranjate
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred