CONTROVERSĂ. Românii ar putea ieşi din casă fără restricţii după 15 mai. Ce se întâmplă cu legea privind starea de alertă

Timp de trei zile nu vor exista restricţii în România. Social-democrații acuză Guvernul Orban că a trimis la Parlament prea târziu proiectul de lege care va reglementa starea de alertă în România după expirarea stării de urgenţă. Potrivit PSD, chiar dacă intră procedură de urgenţă, legea ar putea intra în vigoare, cel mai devreme, pe data de 18 mai şi nu pe 15, când expiră starea de urgență.
Romania TV
12 mai 2020, 07:47
CONTROVERSĂ. Românii ar putea ieşi din casă fără restricţii după 15 mai. Ce se întâmplă cu legea privind starea de alertă

Guvernul a adoptat luni PROIECT DE LEGE privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunţat şeful Cancelariei Guvernului, Ionel Dancă. Proiectul de lege prevede masuri din domeniile economic, medical sau al transporturilor. Proiectul a fost transmis către Parlament pentru dezbatere şi aprobare în regim de urgenţă. De asemenea, pe durata stării de alertă de instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Citeşte şi: Oamenii vor trebui să declare scopul deplasării când sunt opriţi. Variantele propuse de Ludovic Orban în timpul stării de alertă

Social-democrații acuză Guvernul Orban că a trimis la Parlament prea târziu proiectul de lege care va reglementa starea de alertă în România după expirarea stării de urgenţă. Potrivit PSD, chiar dacă intră procedură de urgenţă, legea ar putea intra în vigoare, cel mai devreme, pe data de 18 mai şi nu pe 15, când expiră starea de urgență.

„În perioada 15-17 mai vom marca „ZILELE PROSTIEI” Guvernului Orban! Trei zile în care nu se pot aplica restricții pentru prevenirea pandemiei, din cauza unei gafe monumentale a Guvernului PNL!

Au trimis legea stării de alertă prea târziu la Parlament! Cu tot efortul senatorilor și deputaților de a o vota în cel mai scurt timp, din cauza unor termene procedurale obligatorii, legea nu poate intra în vigoare mai devreme de 18 mai!

În lipsa unor REGULI CLARE, va crește riscul de transmitere a coronavirusului. În aceste 3 zile, se poate anula tot efortul colectiv facut timp de două luni! Doar din prostia Guvernului Orban!

Recomandăm cetățenilor să respecte regulile de igienă și distanțare și în aceste 3 zile în care vor lipsi restricțiile legale!”, au scris cei de la PSD pe Facebook.

Citeşte şi: 

„Ne aflăm într-o situație extrem de gravă. Acest Guvern incompetent a anunțat de două săptămâni că starea de urgență va fi ridicată. Nu au găsit nimic să pună în loc, nu au făcut nimic în această perioadă în afară de tunuri pentru firmele de casă, Orban și miniștrii se contrazic cu privire la relaxarea unor măsuri, însă oamenii nu știu ce să facă după 15 mai ”, a spus liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis. 

El a adăugat că, după ce Parlamentul votează un proiect de lege, este nevoie de două zile pentru a lăsa termen de contestare la CCR, iar apoi, după ce președintele promulgă legea, legea intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.

„Acest lucru înseamnă că, practic, după data de 15, nu vom mai avea niciun fel de restricție în România, pentru că acest Guvern, în loc să se ocupe din timp de depunerea unui proiect în acest sens, pierde vremea angajând chelneri ca șefi de spitale, făcând achiziții la dublu sau triplu preț”, a spus Simonis.

 

Augustin Zegrean a găsit soluţia evitării pauzei de trei zile: „Preşedintele să prelungească cu trei zile starea de urgenţă”

Fostul președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat că președintele Klaus Iohannis ar putea prelungi cu încă trei zile starea de urgență pe teritoriul României, în condițiile în care parlamentul ar trebui să voteze până vineri proiectul de lege privind starea de alertă.

Legea nu poate intra în vigoare mai devreme de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, spune Augustin Zegrean. Pe de altă parte, fostul președinte CCR a mai spus că „românii și-au făcut planuri de bere”, dar președintele ar putea prelungi starea de urgență, ca măsură de siguranţă, pentru că altfel în weekendul 16-17 mai ar putea să nu existe reglementări în vigoare.

„Tot poporul român o să mă înjure: președintele să prelungească cu trei zile starea de urgență. Oricând există această posibilitate. Președintele poate să prelungească cu încă o lună, dacă vrea. Dacă nu pot să rezolve problema până sâmbătă, de sâmbătă, toate măsurile luate prin ordonanțele militare se pun deoparte”, a subliniat fostul judecător constituțional. 

 

Principalele prevederi ale proiectului de lege pentru starea de alertă

Proiectul Guvernului are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Acesta prevede, printre altele, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă şi permite organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi.

Altă măsură propusă se referă la obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi.

În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât acesta este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.

Citeşte şi: Legea privind starea de alertă, pe ordinea de zi a şedinţei Senatului de marţi

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Locul de muncă din România cu doar patru luni de program. Angajații primesc salariul tot anul
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
RAR, anunțul momentului pentru toți șoferii care au mașini și vor să le vândă. Îi vizează direct. E oficial
Capital.ro
Călin Georgescu, victorie fără emoții?! Cutremur în România: Nu trebuia s-o spun
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Trump vrea să retragă 20.000 de soldați din Europa. Pentru cei care rămân ar dori o contribuție financiară din partea țărilor europene
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Omleta inedită cu care Andreea Bălan își răsfață familia. Fetele ei o adoră și se gătește diferit față de cea clasică
Spynews
Elev român, admis la Stanford: Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține parcursul lui Filip Bușcu, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Evz.ro
Adevărul despre Raisa. O persoană cu probleme, folosită fără scrupule
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
S-a aflat de ce boală suferă Florin Salam. Motivul pentru care artistul refuză să fie operat de medici: „Nu sunt vești bune”
Cancan.ro
Dana Roba are iubit nou! A făcut anunțul chiar ea: ”Dragostea nu are vârstă”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
PACE în Ucraina. Anunțul istoric făcut de Trump: E gata!
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
FCSB câștigă în fața echipei Qarabag FK și avansează în Europa League
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA! RĂSTURNARE MAJORĂ privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! AU DECIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Avantajele Revolut dispar unul câte unul: băncile locale vând euro mai ieftin