Ancheta procurorilor DNA a ajuns în ultima etapă. Lui Said Baaklini i se aduc la cunoştinţă învinuirile oficiale din dosar. El este aşteptat şi în zilele următoare la DNA. Acesta se prezintă de fiecare dată alături de avocaţi, pentru a afla care îi sunt acuzaţiile şi pentru a-şi putea pregăti apărarea.
După ce se va termina prezentarea materialului de urmărire penală, dosarul va fi trimis la judecată pentru ca magistraţii să decidă dacă va fi condamnat sau nu. Este vorba de mai multe dosare în care omul de afaceri din Liban este cercetat. Acesta a fost acuzat că a adus grave prejudicii statului, realizând afaceri ilegale. Prejudicul se ridică la câteva zeci de milioane de euro.