Copiii nu primesc nici în 2017 cei 500 de euro pentru educaţie. Vezi când ar putea primi aceşti bani

Copiii români născuți după data de 9 februarie 2011 vor putea primi de la stat o sumă de 500 de euro, bani pentru educație, abia de la anul, potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Deși ar fi trebuit acordați încă din 2013, autoritățile au tot amânat aplicarea prevederii legale care le oferă copiilor acest drept.
Filip Stan
31 ian. 2017, 07:37
Copiii nu primesc nici în 2017 cei 500 de euro pentru educaţie. Vezi când ar putea primi aceşti bani

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație. Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză. Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an.

Cu toate acestea, copiii nu primesc nici în 2017 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a intrat astăzi în vigoare, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017.

Potrivit avocatnet.ro, concret, copiii ar putea primi acești bani abia din 1 ianuarie 2018, potrivit actului, dacă autoritățile nu vor decide atunci asupra unei noi amânări. Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2018 încolo.

Deși Legea educației este în vigoare din 9 februarie 2011, aplicarea efectivă a prevederilor privind banii pentru educație a fost stabilită inițial pentru anul 2013. Cu toate acestea, copiii nu au primit bani din 2013 pentru că termenul de intrare în vigoare a fost amânat de câteva ori prin ordonanță de urgență.

Cei 500 de euro vor fi depuși de autorități, în baza certificatului de naștere, într-un cont de depozit („cont pentru educație permanentă”) deschis la Trezoreria Statului, pe numele copilului, de către oricare dintre părinți, împuternicitul acestora sau reprezentantul legal. În plus, și părinții vor avea posibilitatea să depună bani în acest cont, iar pentru sumele aflate la Trezorerie se va plăti o dobândă anuală din bugetul statului.

Titularul contului va fi copilul, el urmând să fie singura persoană care va putea să retragă sume, începând de la vârsta de 16 ani și cu acordul expres al părinților.

Vezi si: Concediul paternal s-ar putea dubla: Taţii ar avea 10 zile libere

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Capital.ro
Avertismentul BNR pentru românii care preferă banii cash. Ce se întâmplă cu bancomatele
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Reducere la plata impozitelor pe 2025. Toți românii beneficiază de ea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a primit lovitura finală. Anunțul serii în România: Nu va putea candida în 2025
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Ministrul Educaţiei militează pentru un salariu de bază crescut pentru profesori
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”