Un agent este protagonistul unui dosar penal de o gravitate extremă. Poliţistul Felix Cilibiu este anchetat atât de procurori cât şi de şefi după ce ar fi lovit un copil cu handicap psihic. La scenă ar fi asistat şi un consilier local din comuna Ţibăneşti, patronul unui magazin, care l-ar fi agresat şi el pe adolescentul bolnav, susţine bunica acestuia, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Consilierul, în localul căruia s-ar fi petrecut scena, spune însă că nu îşi aminteşte ca băiatul să fi fost bătut şi regretă că nu mai are înregistrările video din ziua presupusei agresiuni. Poliţistul şi consilierul s-ar fi răzbunat pe minor după ce acesta a luat un pachet de ţigări de pe tejghea. Înainte de a-l lovi brutal, cei doi i-ar fi umplut gura cu ţigări şi le-ar fi aprins.
Minorul a avut nevoie de îngijiri de specialitate de la Protecţia Copilului, instituţie care confirmă oficial că acesta a fost agresat.
Poliţistul Felix Cilibiu este cercetat pentru purtare abuzivă, susţin surse juridice, iar reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi spun că acesta poate fi pus la dispoziţie sau exclus din sistem în cazul în care justiţia îl va găsi vinovat.