Inconştienţă maximă. Copil de 14 ani filmat de mama sa la volan, în timp ce conduce pe un drum public VIDEO

Un copil de 14 ani a fost filmat chiar de mama sa în timp ce conducea o maşină. Mândră de isprava băiatului, femeia a postat apoi imaginile pe internet. Copilul era îndrumat la volan chiar de unchiul său, care s-a ales cu dosar penal.
Filip Stan
10 oct. 2015, 05:57
Inconştienţă maximă. Copil de 14 ani filmat de mama sa la volan, în timp ce conduce pe un drum public VIDEO

Pe fondul imagini se aude cum unchiul îl sfătuieşte pe nepotul său de numai 14 ani cum să conducă autoturismul. „E strâmb volanul ăsta. Contează? Şi pătrat dacă e, trebuie să ţii de el„, spune acesta.

Fără să se gândească măcar o clipă cât de periculos este, mama filmează momentul de pe bancheta din spate. Totul se putea transforma într-o tragedie, în imagini se vede cum pe şosea circulau şi alte maşini. Pentru mamă, însă, totul este doar o joacă. „N-au fost decât 47 de secunde şi atâta tot. Eram pe câmp, nu s-a văzut nicio maşină„, a spus mama copilului.

Femeia spune că băiatul a condus pentru prima oară. Vecinii susţin însă altceva. Uimiţi de inconştienţa adulţilor au fost şi poliţiştii, care au deschis dosar penal pe numele unchiului. De asemenea, inclusiv copilul poate fi cercetat penal pentru conducere fără permis.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care e foarte apreciat în România și în întreaga lume. Keanu Reeves are un rol fenomenal în această capodoperă cinematografică
Capital.ro
Ordin în România, toleranță zero. Trebuie să dispară obligatoriu din țară. Se schimbă legea
Playtech.ro
BREAKING TAS a luat prima decizie în cazul Sabrinei Voinea. Hotărâre de ultimă oră
DailyBusiness
ATENȚIE, ȘOFERI! Nu mai reparați mașinile în aceste locuri niciodată
Adevarul
Cele cinci cetăți dacice din România de neuitat. Cum ajungem în cele mai misterioase locuri din Munții Carpați VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
S-a închis o televiziune din România. Gata, a fost scoasă din grila de programe
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Un român a comandat „meniul zilei” la „împinge tava” din Eforie Nord, pentru 25 de lei. Ce a primit să mănânce, de fapt
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Tragedie în Portul Midia! Patru persoane și-au pierdut viața după ce o navă a fost cuprinsă de flăcări
Capital.ro
Șoferii care își vor primi BANII înapoi. S-a decis azi, 8 august: E un abuz
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Câini-roboți desfășurați în Ucraina pentru misiuni periculoase
MediaFlux
UCRAINA ATACĂ RUSIA! RĂSTURNARE de situație în RĂZBOI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!