Potrivit acestuia, miercuri seară, Postul de poliţie Fundu Moldovei a fost sesizat prin ‘112’ de un bărbat că, fiind la cules de ciuperci în pădurea din zona ”Dealu”, nepotul său de 6 ani s-a rătăcit şi nu a mai răspuns la chemările tatălui şi rudelor.
Pentru căutarea minorului, la faţa locului s-au deplasat peste o sută de persoane, între care 14 poliţişti, zece jandarmi, patru poliţişti de frontieră cu camere de termoviziune, patru lucrători de la ISU Suceava, trei salvamontişti şi 65 civili, lucrători silvici şi voluntari.
Joi dimineaţă, numărul poliţiştilor a fost suplimentat, fiind constituite echipe de căutare împreună cu jandarmi, pădurari, paznici de vânătoare şi voluntari.
Poliţia a făcut apel către părinţi şi cei care au în îngrijire şi supraveghere minori ca orice dispariţie a unui copil să fie semnalată de îndată, orice întârziere reducând şansele ca activităţile de căutare întreprinse de autorităţi să aibă rezultatele scontate.