Corduneanu ştia că este interceptat: „Îţi rup capul. Nu are nimeni ce să-mi facă”

Judecătorii au decis miercuri ca Adrian Corduneanu să rămână în arest preventiv, respingând contestaţia interlopului. "Ziarul de Iaşi" a intrat în posesia unor noi interceptări cu Adrian Corduneanu, potrivit cărora acesta se lăuda că ştie că este urmărit de Poliţie. Cu toate acestea, "Beleaua" îi spunea victimei sale "dacă vreau să-ţi rup capul, ţi-l rup şi acum, că mă doare în p*** şi nu are nimeni ce să-mi facă, dacă vreau te fac oricând".
Marius Neagu
07 apr. 2016, 06:09
Corduneanu ştia că este interceptat:

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, Adrian Corduneanu l-ar fi avut la mână şi pe Antonel A., patronul agentului de vânzări şantajat. „Se constată că, pe fondul unei datorii pe care A. Antonel o are la inculpatul Corduneanu Adrian, acesta din urmă a obţinut controlul activităţii şi încasările firmei”, spun procurorii în referatul de arestare.

Unul dintre liderii clanului Corduneanu a fost prezentat ieri din nou în faţa judecătorilor ieşeni în dosarul în care este acuzat de şantaj. Adrian Corduneanu nu a dat nici de această dată declaraţii în faţa judecătorilor de la Tribunalul Iaşi, rezumându-se doar la a spune că este nevinovat şi că nu l-a şantajat în niciun fel pe agentul T.P., care lucra la o firmă de vânzări de betoane. La Tribunal au ajuns ieri mai mulţi apropiaţi de-ai celui supranumit „Beleaua”, printre aceştia numărându-se şi Costel Corduneanu, cel considerat ca fiind liderul grupării interlope cu acelaşi nume. La orele după-amiezii, Tribunalul a decis ca atât Adrian Corduneanu, cât şi complicele său, Ionel Bogdănici, să rămână în arest preventiv pentru cel puţin 30 de zile.

„Ziarul de Iaşi” a obţinut noi informaţii din acest dosar, care reliefează că nici pa­tronul firmei la care lucra agentul de vânzări T.P. nu era străin de clanul Corduneanu. În referatul de arestare preventivă, procurorii menţionează despre Antonel A. că ar fi avut în repetate rânduri activităţi comerciale cu firma lui Ionel Bogdănici, prietenul lui Adrian. Informaţii despre aceste aspecte ar fi fost oferite anchetatorilor de un martor cu identitate protejată, trecut la dosar cu nu­mele fictiv Marin Verdeş.

Mai mult, an­chetatorii notează: „Se constată că, pe fondul unei datorii pe care A. Antonel o are la inculpatul Corduneanu Adrian, acesta din urmă a obţinut controlul activităţii şi încasările firmei. Pe de o parte, inculpatul Corduneanu Adrian, prin intermediul in­culpatului Bogdănici Ionel, controlează comenzile din firmă, asigurându-se că există lichidităţi pentru a putea încasa dobânda lunară, şi eventual creditul. Pe de altă pate, ca urmare a constrângerii exercitate asupra părţii vătămate P.T., şi-a asigurat încă o sursă de venit, preluând comenzile obţinute de acesta, pentru care încasează preţul negociat – de minim 220 de lei metru cub de beton şi predă în firmă preţul minim de 180 de lei metru cub„, se arată în documentele anchetatorilor.

An­tonel A. a fost şi el audiat, în calitate de martor, de procurorii Parchetului de pe lângă Ju­decătoria Iaşi.

Referitor la infracţiunea de şantaj, pro­curorii spun că cei 1.000 de euro şi 30.000 de lei ar fi fost ceruţi şi primiţi de Adrian după ce agentul l-a „supărat”, refuzând, în primă fază, să îi redirecţioneze clienţi. Se întâmpla în octombrie 2015, atunci când Adrian Corduneanu l-ar fi lovit cu palmele peste urechi pe T.P. şi l-a înţepat cu cuţitul în picior. „Frate, nu-i bine şi ştiu unde să-l bag să te fac franjuri şi nu are nimeni ce să-mi facă. Ştiu că sunt urmărit de poliţie, din scara vecină de la etajul 4, dar nu au ce să-mi facă”, ar fi spus atunci Cordu­neanu.

CITEŞTE ŞI Caz uluitor la Iaşi. De teama Cordunenilor, un bărbat merge la serviciu şi lucrează păzit de poliţişti

În cadrul unei alte discuţii, din martie, Adrian i-ar fi spus agentului următoa­rele: „dacă vreau să-ţi rup capul, ţi-l rup şi acum că mă doare în p*** şi nu are nimeni ce să-mi facă, că dacă vreau te fac ori­când”.

Apărătorii celor doi inculpaţi au susţinut ieri, în sala de judecată, nevinovăţia cli­enţilor lor în acest sens fiind depuse şi mai multe documente în apărare. Avocata Anca Drăgoi ne-a declarat: „Soluţia este injustă, magistraţii nu au ţinut cont nici de susţinerile apărătorilor şi nici de probele concrete depuse în susţinerea poziţiei procesuale a inculpaţilor. Văzând soluţia pronunţată, conştientizez că va fi o adevarată luptă să demonstrăm nevinovăţia clienţilor noştri, însă am convingerea că instanţele vor fi juste şi echilibrate şi vor înţelege în final care este situaţia de fapt reală”.

Potrivit motivării primei instanţe, principala apărare a inculpaţilor este că toate contactele între Corduneanu şi agentul de vânzări au fost de natură comercială.

Interceptări. Cum îl intimida Corduneanu pe agent

Discuţie din data de 29 martie 2016, ora 12.11
P.T.: Alo, da!
Corduneanu Adrian: Alo! Ce faci?
P.T.: Bine!
………
C.A.: Ah! Când …te mai întreb şi eu îţi dau mesaj şi alea să mai văd ce alea, un mesaj scurt, da, frăţioru’! Nu e azi, e pentru mâine! Cutare! ne înţelegem măcar din mesaj sau ce fac? Trebuie să vin să fac circ!
P.T.: Am înţeles!
C.A.: Să alea, să vadă lumea că alea! N-o vorbit destul de …ţinem legătura, mai te întreb şi eu când alea! Cutare, cutare!
P.T.: Am înţeles. Dar i-am zis…
C.A.: Da
P.T.: Da, da! Dar i-am zis lui Nelu că aştept (neinteligibil)…
C.A.: Mi-a zis în mare!
P.T.: Da
C.A.: Sau astea care cu băncile cu alea, nu-i problemă, că îţi dai seama că doar te cred că doar n-o să fii nebun tot să mă minţi şi să verific o din asta care e cu băncile, să te ghicesc o dată că nu e cu banca… şi să începem iar… urâte! Că eu mă ştiu…Ah! În secunda unu rezolv imediat cu tine şi nu-mi mai trebuie nimic, nu fac nimic. E numai vorba de orgoliu şi de cuvânt între noi!
P.T.: Am înţeles!
C.A.: Nu încălzeşte nimeni cu bani, cu alea! Le iau în p***! E vorba de caracter, de respect şi alea! Adică dacă ne minţim şi noi iarăşi alea, când ai zis destul de bine şi am zis şi eu! Frate, mănânci şi tu acolo, mănânc şi eu, ce putem şi noi acolo!
P.T.: Da
C.A.: Ai înţeles? Doar nu vrea nimeni gratis, nimic. Nu alea, nu nimic!
P.T.: Am înţeles!
C.A.: Adică să nu te pună dracul, tot cu faze de-a tale cu băncile, ba e prin bancă, ba e prin alea. Să ghicesc o dată că nu e cu banca! Ai înţeles?
P.T.: Am înţeles!
C.A.: Asta te pun în temă! Că după aia, tac şi gură şi…o să se întâmple o nenorocire mare şi nu ştii de unde vine! Că n-o să vin eu să-ţi crăp capul, pentru ce? Alea! Fac eu belea pentru tine? Eşti un şoricel mic pentru mine! Ai înţeles? Dar ar fi duşmănia, că mă minţi şi că ai tupeu fantastic şi nu ţi-e frică de mine, şi ţi-o fac pe dos de nu ştii ce e cu tine! O să stai numai în ghips toată vara! Dar nu vreau! Vreau atât, pur şi simplu vezi-ţi de ale tale, vezi-ţi de familie, fă ce vrea p*** ta, fă să-ţi fie bine şi ţie…! Nu ţi-am zis asta destul de clar? Nu mă interesează ce, cum e, îţi faci tu talentul tău! Dar când şi când, nu vine de la sine, dă-ne şi nouă acolo câte o comandă!
P.T.: Eu i-am zis că aştept până mâine! Şi…
C.A.: Uăi! Mi-a zis asta, dar tu înţelegi ce zic eu, şi ce mă doare pe mine? Ai înţeles?
P.T.: Da!
C.A.: Nu vreau …adică fă-ţi treaba ta, e serviciul tău, alea. Nu mă bag peste tine, nu mă bag pe şmecheriile tale! Dar ţi-am zis uite, frumos, şmechereşte, frate, mai dă-ne şi nouă acolo să mâncăm şi noi că pe baza lui Nelu nu zic, prinde şi el, dar nu cum e stilul tău şi alea, ai înţeles?
P.T.: Da, am înţeles, am înţeles!
C.A.: Nu vreau nimic, nu alea! Nu cutare, frumos! N-ai văzut, dă-ne o comandă, că ne mulţumim cu ce ne dai nouă!
P.T.: Am înţeles, am zis! Da, da! Am înţeles!
C.A.: Da?
P.T.: Da!
C.A.: Hai ca să nu mai fie asta, să fie măcar ultima dată când mai vorbim pe tema asta şi alea, şi să fie numai alea. Dacă îţi mai dau eu câteodată un mesaj, „ce faci frăţioru'”, e ceva sau alea…
P.T.: Da!
C.A.: Să-mi răspunzi! Că doar nu vreau nimic. Ce vreau …vezi că vorbesc turceşte sau îţi vorbesc urât? Sau alea! Dar tu îmi forţezi mâna şi mă obligi!
P.T.: Şi e sărbătoare, e paştele la catolici. Numai urât mă faci să vorbesc, să înjur, să alea!
(….)
C.A.: Adică să colaborăm, să alea. Nu, eu colaborez, cu ăla ţii legătura cu ăla, că doar am zis, papă frate şi tu şi fă-ţi talentul, Doamne ajută, sănătate la familie, la fată! Dar dacă tu mă disperi şi alea şi o cauţi frate! Nu-mi dai motive? Nu e mai bine că-ţi spun şi să ştiu că ţi-am spus şi te-am pus în temă, decât să nu vorbesc şi să fac alte prostii?
P.T.: Da, aşa-i!
C.A.: Nu vreau! Ce-ţi doresc ţie, să-mi dea Dumnezeu mie! Ca să înţelegi, ai înţeles!?
P.T.: Am înţeles!
C.A.: Şi ţi-o zic din inimă! Ce-ţi doresc eu ţie, să-mi dea Dumnezeu mie şi la familie!
P.T.: Ok, am înţeles!
C.A.: Da nu mai fi căpos cu mine, că nu e bine, nu-s omul potrivit că…eu ştiu să fiu bun, bun, dar şi nebun, rău!
P.T.: Am înţeles!
C.A.: Bine, frăţioru’
P.T.: Da, da!
C.A.: Îţi doresc o zi frumoasă, Doamne ajută şi…!

DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care a devenit lider pe piața europeană. Produsele sale inovative care merg la export sunt foarte apreciate de străini
Capital.ro
Se opresc plățile cash în România? Anunț pentru românii care achită numerar în piețe sau magazine
Playtech.ro
Noua taxă şi rablele din România. Maşinile mai vechi de 15 ani devin tinere
DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Adevarul
Îndemnul lui Călin Georgescu de boicotare a hipermarketurilor ar putea îngropa industria alimentară din România. „O să-l ținem minte!”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
De ce românii erau mai supli în comunism: alimentația și stilul de viață activ
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cine este românul de 24 de ani care a fost împușcat în cap în Roma! Ce făcea acesta și cum s-a petrecut tragedia
Cancan.ro
Este știrea momentului! Medicul care a anesteziat-o pe Monalisa Liuba a fost REȚINUT! Detalii de ultima oră
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Pensiile suplimentate cu câte 300 de lei. Banii acordați de stat după recalculare vor fi plătiți din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Emanuel, ucis în bătaie la 22 de ani, din răzbunare. "Când am ajuns, era deja în comă. Nu au mai putut să...
substantial.ro
Alexandru Rafila se opune testării anti-drog în masă pentru elevi
MediaFlux
Încep negocierile de pace în Ucraina! Donald Trump, anunțul momentului privind războiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Înapoi în anii ’50: lista „rușinii” alcătuită de suveraniști