Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) a anunțat duminică efectuarea cu succes a unui test cu rachetă balistică, lansată de pe un submarin, sub supervizarea liderului nord-coreean Kim Jong Un, menționând că testul a fost „un mare succes” care dă țării mai multe mijloace pentru un atac nuclear puternic, relatează Reuters.
‘Testul a confirmat pe deplin și a consolidat siguranța sistemului nord-coreean de lansare maritimă și a îndeplinit perfect toate cerințele tehnice pentru efectuarea…unei operațiuni de atac subacvatic’, a menționat agenția de presă nord-coreeană ACTC recepționată la Seul
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a calificat presupusul test de sâmbătă cu rachetă balistică de tipul mare-sol drept un „succes edificator”, afirmând că țara sa ar putea lovi Seulul și Washingtonul atunci când dorește, au relatat duminică media oficiale de la Phenian, citate de AFP, potrivit Agerpres.
Washingtonul și Londra au prezentat acest tir ca pe o încălcare „flagrantă” a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU care îi interzic lansări de rachete balistice.