„Vom vedea ce se întâmplă. Cu siguranță, aceasta nu este prima noastră alegere, dar vom vedea ce se întâmplă”, le-a spus Trump reporterilor în timp ce pleca într-o vizită în Dakota de Nord.
Președintele american a discutat telefonic miercuri dimineața cu omologul chinez, Xi Jinping, despre situația din Coreea de Nord și a spus că crede că Xi este de acord cu el în proporție de sută la sută, cei doi având o convorbire „foarte, foarte deschisă”.
Potrivit agenției Xinhua, preluată de AFP, interlocutorul chinez i-a reamintit lui Donald Trump dorința Beijingului de rezolvare a problemei nucleare nord-coreene prin negocieri în vederea unei soluționări pașnice.
„Xi a spus că China insistă pe prezervarea neproliferării nucleare internaționale, menținerea păcii și stabilității în peninsulă (coreeană) și rezolvarea problemei nucleare prin negocieri”, indică sursa citată.
Pe același subiect, NATO a făcut apel la „un răspuns concertat” al comunității internaționale și a cerut tuturor țărilor să aplice de o manieră „mai riguroasă și mai transparentă sancțiunile impuse de ONU” regimului de la Phenian.