Corina Creţu discută cu cei mai importanţi lideri români din domeniul fondurilor europene

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se află zilele acestea la București pentru a oferi sprijin autorităților române în vederea creșterii absorbției, dar și a deblocării fondurilor europene.
Iulian Tudor
03 mart. 2016, 11:04
Corina Creţu discută cu cei mai importanţi lideri români din domeniul fondurilor europene

În contextul Conferinței de evaluare a Programului Operațional Regional (POR), Corina Crețu a avut discuții cu vicepremierul Vasile Dâncu și cu Ministrul fondurilor europene, Aura Răducu.

Corina Crețu a atras atenția asupra capacității limitate a României de a atrage fondurile europene disponibile, în special cele din cadrul POR, și a subliniat importanța dialogului și a cooperării între autoritățile administrației publice, atât cele centrale, cât și locale.

„România nu își permite luxul de a repeta greșelile din perioada 2007-2013″ a susținut Corina Crețu. Aceasta a precizat că proiectele europene trebuie să aducă beneficii concrete pentru viața românilor obișnuiți, iar pentru acest lucru autoritățile trebuie să realizeze hărți exacte ale problemelor și nevoilor de investiții, care să permită direcționarea banilor acolo unde este nevoie.
„Este nevoie ca toate autoritățile și ministerele să fie implicate. Capacitatea României de a cheltui banii europeni este încă limitată. Sunt peste 3 miliarde de euro din precedentul exercițiu bugetar al UE, care nu au fost cheltuie” a subliniat Crețu.

Comisarul european a dat exemplul proiectului „Regiuni mai puţin dezvoltate”, destinat regiunilor Nord-Est și Nord-Vest, adică acelor regiuni care au nevoie de un sprijin mai mare pentru a recupera decalajele de dezvoltare economică și socială.

„Profit de această ocazie pentru a încuraja ministerele și autoritățile locale să-și fixeze prioritățile și să înceapă, cât mai repede posibil, să acceseze fondurile europene disponibile pentru exercițiul bugetar 2014-2020″, a declarat Corina Crețu.

„Sunt 22 de milioane de euro disponibile în cadrul politicii de coeziune, pentru a sprijini inovația, competitivitatea, transportul, protecția mediului”, a mai adăugat aceasta.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre