Corina Creţu îi contrazice pe Iohannis: România a PIERDUT, de fapt, 5 miliarde de euro în urma negocierilor din UE

Corina Crețu, fost comisar european, anunță că România a pierdut de fapt bani în urma negocierilor la care a participat Klaus Iohannis zilele trecute. Dacă acum câteva luni se vorbea despre 85 de miliarde de euro de la UE fonduri structurale și de ajutor, președintele s-a întors în țară și a anunțat triumfător că România va beneficia de 80 de miliarde.
Romania TV
26 iul. 2020, 17:40
Corina Creţu îi contrazice pe Iohannis: România a PIERDUT, de fapt, 5 miliarde de euro în urma negocierilor din UE

„România a obținut, de fapt, cu 5 miliarde EUR mai puțin pentru politica de coeziune ‼️

În legătură cu controversele privind Bugetul UE adoptat de Consiliul European săptămâna aceasta la Bruxelles, doresc să îmi exprim încă o dată dezamăgirea față de alocația obținută de România pentru politica de coeziune.

Concret: am pornit de la 31 miliarde EUR (sumă pe care am negociat-o în 2018 în calitate de Comisar European pentru Politică Regională) și am ajuns la 26 miliarde EUR.

Corina Creţu, desemnată Raportor pentru Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă al UE

Deci România a pierdut aproape 5 miliarde EUR pentru politica de coeziune!

E un aspect pe care îl semnalează și dl. Ion Cristoiu într-un material publicat astăzi pe blogul său.

Așa cum știți, ca urmare a eforturilor pe care le-am depus în 2018, Comisia Europeană a hotărât ca, în stabilirea Bugetului UE pentru 2021-2027 (Cadrul Financiar Multianual), să țină cont de așa-zisa „metodă Berlin”, care calculează sumele ce revin fiecărei țări în baza Produsului Intern Brut pe cap de locuitor. Această formulă a făcut ca, în proiectul propus de Comisia Juncker, României să i se acorde o sumă cu 8% mai mare pentru perioada 2021-2027 față de Bugetul obținut pentru perioada 2014-2020.

Însă ca urmare a Consiliului European de săptămâna aceasta, România aproape că s-a întors la situația sa din perioada 2014-2020 (când aveam alocate aproximativ 24 miliarde EUR).

Păcat că nu sunt explicate lucrurile cu cifre și că se preferă, de dragul unor voturi, cosmetizarea realității. Până la urmă, românii nu câștigă nimic dacă le este ascuns adevărul”, scrie Corina Crețu pe Facebook.

Iohannis: României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro pentru programe europene

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că planul pentru atragerea fondurilor europene care sunt alocate României în exerciţiunil bugetar 2021 – 2027 este ca şi finalizat, lucrându-se la ultimele finisaje. Şeful statului afirmă că trebuie ”un plan solid, bun, aplicabil”, care să fie gata la timp pentru ca, de data aceasta, să fim pregătiţi de atragerea tuturor fondurilor europene.

”După cum probabil s-a aflat, ieri a ajuns la un acord în Consiliul European  şi României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro pentru programe europene în următorii ani. Este o sumă foarte mare şi, cu aceşti bani, dragi români, vom fi în situaţia, nu doar de a relansa economia, ci de a reconstrui România, deci să intervenim în economie şi în marile sisteme publice. Este o veste foarte, foarte bună”, a afirmat, miercuri, Klaus Iohannis, la finalul sedinţei pe tema fondurilor europene pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Iohannis consideră că, ”pentru a folosi aceşti bani, trebuie să ne facem un plan solid, bun, aplicabil”.

”Imediat după ce am revenit de la Bruxelles cu această sumă foarte mare care va fi pusă la dispoziţia României am convocat evident o echipă guvernamentală, una condusă de premierul Orban cu care am discutat aceste lucruri. Nu, nu a fost prima întâlnire cu această temă ca să nu îşi imagineze cineva că până acum am stat şi am aşteptat. Am avut multe întâlniri pe fonduri UE. Această sumă de 80 de miliarde se compune din 2 pachete mari bugetare. Primul se referă la bugetul multianual al UE din 2021 până în 2027. Sunt fondurile europene pe care le-am avut şi până acum. Pentru a putea atrage aceşti bani, e nevoie de un concept, un plan naţional. Acest plan e ca şi finalizat, se fac ultimele finisaje şi planul va fi urmărit să ajungă în continuare la Comisie ca să fim pregătiţi din timp de data aceasta să atragem bani europeni”, a mai declarat preşedintele.

Potrivit acestuia, al doilea pachet bugetar e cel destinat relansării economice.â

”E un pachet de 34 miliarde euro pentru România, bani destinaţi ameliorării crizei, măsurilor de ieşire din criza economică, de întărire a economiei ca să îşi revină după acest şoc provocat de pandemie. Aceşti bani trebuie consumaţi mai repede. Avem la dispoziţie doar 6 ani şi o parte din aceşti bani e posibil să fie disponibili în acest an şi aici trebuie să fim pregătiţi, pentru că până în octombrie trebuie să prezentăm Comisiei un plan de relansare economică”, a mai declarat Klaius Iohannis.

Liderii europeni au reuşit, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, să ajungă la un acord privind bugetul multianual şi pachetul de relansare economică post-coronavirus. 

 

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
De luni, 9 iunie, începe o nouă viață pentru 3 zodii. S-a spart ghinionul pentru ele, urmează săptămâni de belșug
Capital.ro
ITP 2025. Regulă pentru românii care fac inspecția tehnică periodică
Playtech.ro
Ce este ligrul, animalul foarte rar care s-a născut în România, la o grădină zoologică. Poate ajunge să cântărească 400 de kilograme
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Și-a mutat Putin bombardierele nucleare în apropiere de Alaska? Analiza experților
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Locul unic în lume, unde diavolul a fost păcălit de un cioban, se află în România
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Dezvăluiri cutremurătoare în cazul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon! Apar noi stenograme în dosar: „Nu mai scăpăm de ea. Facem curățenie...”
Cancan.ro
Poliția Română, în alertă înainte de înmormântarea lui Laurențiu Duduianu. S-a anunțat GRAD de RISC!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România. A plecat la Petrică Mâțu Stoian. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
MediaFlux
Două milioane de pensionari, vizați de scăderea pensiilor. Câți bani pot pierde seniorii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un supliment banal elimină din corp chimicalele care nu pleacă niciodată