Titus Corlăţean a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său ungar, Janos Martonyi, informează un comunicat de presă MAE.
„Cei doi miniştri au exprimat poziţiile Guvernelor român şi respectiv ungar, în legătură cu evoluţiile şi declaraţiile formulate în spaţiul public în ultimele zile, cu sublinierea sensibilităţilor legate de unele aspecte relevante pentru fiecare dintre cele două părţi. La finalul convorbirii, cei doi înalţi demnitari au căzut de acord asupra faptului că interesul cooperării dintre cele două state impune evitarea escaladării atitudinilor şi declaraţiilor publice formulate în cele două ţări„, se arată în comunicat.
Cei doi oficiali au stabilit, totodată, ca cele două părţi să continue contactele politice bilaterale în perioada următoare, prin utilizarea canalelor şi pe baza standardelor diplomatice obişnuite, inclusiv prin misiunile diplomatice ale celor două ţări acreditate la Bucureşti, respectiv Budapesta, informează MAE.
Din această perspectivă, s-a agreat asupra necesităţii întreprinderii demersurilor corespunzătoare pentru depăşirea dificultăţilor apărute în relaţia bilaterală în ultima perioadă de timp şi promovării demersurilor ce se impun pentru punerea în valoare a unei relaţii de cooperare în spiritul Parteneriatului strategic pentru Europa secolului XXI, încheiat între Guvernele României şi Ungariei la 29 noiembrie 2002.
„În acest context, au fost evocate atât respectarea principiului bunei vecinătăţi, cât şi asigurarea la standarde europene a protecţiei minorităţilor naţionale din cele două state. Aceste demersuri vor fi materializate, inclusiv prin intermediul vizitei la Bucureşti, planificată anterior, a ministrului afacerilor externe din Ungaria, Janos Martonyi, în cursul primăverii acestui an. Menţionăm că ultima întrevedere oficială dintre miniştrii afacerilor externe român şi ungar a avut loc, la Budapesta, la 1 octombrie 2012”, se mai arată în comunicatul MAE.
Scandalul a început după ce steagul Ţinutului Secuiesc a fost arborat, marţi, într-unul din districtele din Budapesta. Secretarul de stat Nemeth Zsolt a declarat că steagul a fost arborat în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna. Nemeth Zsolt a spus că maghiarii din România sunt agresaţi simbolic şi le-a cerut primarilor din Ungaria să arboreze steagul Ţinutului secuiesc, în semn de solidaritate cu maghiarii din Transilvania.
Prim-ministrul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Externe, Titus Corlăţean, la începutul şedinţei de guvern, o reacţie foarte fermă în legătură cu declaraţia secretarului de stat ungar Nemeth Zsolt care a afirmat că ungurii din România sunt supuşi unor agresiuni simbolice prin interdicţia arborării steagului Ţinutului Secuiesc.
Ponta a spus că România nu acceptă de la nimeni „obrăznicii” şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.
Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Laszlo FUZES, la sediul MAE, i-a transmis preocuparea faţă de declaraţiile şi demersul lansat de secretarul de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth şi a informat că partea română nu acceptă şi nu va accepta astfel de declaraţii şi demersuri, informează MAE într-un comunicat de presă.
„Dacă minoritatea maghiară, secuii, nu poate să se simtă ca acasă şi nu poate să se folosească de mijloacele de identitate, în acest caz lucrurile nu merg foarte bine. Eu nu văd de ce nu pot folosi steagul de identitate în locurile publice, chiar dacă este vorba despre instituţie a statului român, chiar dacă această instituţie funcţionează în Ţinutul secuiesc unde sunt secui. După părerea mea, ar fi fost un gest natural şi normal dacă pe lângă steagul naţional românesc poate să folosească şi steagul naţional secuiesc”, a declarat Oszkar Fuzes, ambasadorul maghiar la Bucureşti.
Ambasadorul Ungariei a spus că susţine declaraţia lui secretarului de stat al MAE maghiar Nemeth Zsolt şi că ar fi bine ca primul articol din Constituţia României, în care apare denumirea de „stat naţional”, să fie schimbat şi să apară termenul de „stat multinaţional”.
Scandalul drapelului Ţinutului Secuiesc mocneşte de câteva săptămâni. Pe 18 ianuarie, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a cerut primăriilor din ţinut să arboreze drapelul. În urmă cu câteva zile, acelaşi steag a fost scos din sală la învestirea noului prefect de Covasna.