Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor a vizat deconturile pe care Corneliu Vadim Tudor le-a făcut la Parlamentul European.
Procurorii susţin că unele dintre aceste deconturi sunt false. Este posibil ca dosarul să fi fost iniţiat în urma unei plângeri penale mai vechi făcute de către un fost consilier al europarlamentarului, consilier ce i-a imputat lui C.V. Tudor faptul că l-a plătit cu un salariu mai mic decât ar fi trebuit să-l primească.
Liderul PRM a declarat că, la audierile din 13 iulie, că este nevinovat şi a recurs la ameninţări la adresa fostului său subaltern.
„Am jurat pe Biblie că nu am luat un cap de aţă în viaţa mea. Problema e că l-am dat afară pe ăsta în iulie 2011 când am aflat că a fost anchetat la sediul Poliţiei de Frontieră în legătură cu traficul de minori în spaţiul Italia. A adus fete în Italia şi nu are cum să scape. Ca să scape de arestare a zis: vi-l dau pe Vadim. A zis că i-am furat salariul. Cât ţi-a furat? 40 de mii de euro. Vă spun: 40 de mii de pumni în cap îi dau. Nu ştiu ce salariu avea, dar ştiu că îşi primea banii”, a afirmat Corneliu Vadim Tudor.