Corpul ceresc cu cea mai mare probabilitate de a găzdui forme de viaţă

„În afară de Terra, Europa este corpul ceresc din Sistemul Solar în care există cea mai mare probabilitate de a găsi astăzi forme de viaţă, iar noi ar trebui să îl explorăm”, a declarat Robert Pappalardo, un cercetător de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) din cadrul NASA, potrivit Mediafax.

„Europa este acoperit de un strat de gheaţă relativ subţire, are un ocean (lichid, sub gheaţă) aflat în contact cu stâncile din adâncime, este geologic activ şi este bombardat cu radiaţii care creează oxidanţi şi formează, în amestec cu apa, o energie ideală pentru a alimenta viaţa”, a adăugat acelaşi savant.

La cererea NASA, misiunea propusă iniţial pentru a explora satelitul Europa a fost revizuită pentru a-i reduce costurile, a indicat presa specializată în planetologie, cu ocazia conferinţei anuale ce a fost organizată de American Association for the Advancement of Science (AAAS) la Boston, în perioada 14-18 februarie.

JPL a conceput în colaborare cu laboratorul de fizică aplicată de la Universitatea John Hopkins, din statul Maryland, un nou proiect de explorare, denumit Clipper, care va costa 2 miliarde de dolari, fără costurile necesare lansării.

Alte articole

FOCOSUL Marte IESE din RETROGRAD în sensibilul Rac. Cum se schimbă viața zodiilor din 24 februarie 2025

Concedieri la TikTok. Sunt vizați angajații din Asia, dar și din regiunile Europa, Orientul Mijlociu și Africa

Vehiculul se va plasa pe orbita planetei Jupiter şi va efectua mai multe zboruri în apropiere de satelitul Europa, după exemplul sondei Cassini care a survolat cu succes Titan, unul dintre sateliţii planetei Saturn.

„În acest fel, putem să acoperim eficient întreaga suprafaţă a satelitului Europa, la jumătate din costul iniţial”, a declarat Robert Pappalardo.

Dacă va fi aprobat, Clipper ar putea fi lansat în jurul anului 2021 şi va avea nevoie de o perioadă cuprinsă între trei şi şase ani pentru a ajunge în apropiere de Europa.

Prin comparaţie, vehiculele spaţiale terestre au nevoie de doar şase luni pentru a ajunge pe Marte.

Cu toate acestea, NASA a anunţat la sfârşitul anului 2012 că nu dispune de fonduri pentru misiunea Clipper în contextul actual al restricţiilor bugetare.

NASA a anunţat în decembrie 2012 că va trimite un nou robot pe Marte în 2020, după modelul roverului Curiosity, un proiect care a costat 2,5 miliarde de dolari. Ajuns pe planeta roşie în august 2012, roverul Curiosity încearcă să afle dacă viaţa a fost posibilă în trecutul planetei Marte.

Potrivit proiectelor actuale de explorare robotizată a spaţiului lansate de NASA, Statele Unite nu vor mai avea nicio sondă spaţială în zonele îndepărtate ale Sistemului Solar, după plasarea sondei Juno în 2016 pe orbita planetei Jupiter, pe care este programată să se prăbuşească în 2017.

NASA ar putea să participe, cu puţini bani însă, la misiunea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) către Jupiter şi sateliţii săi, denumită „Jupiter Icy Moon Explorer”. Vehiculul european de explorare va ajunge în acea zonă din Sistemul Solar în jurul anului 2030.

Constatând că Marte reprezintă cea mai mare parte din explorarea Sistemului Solar de către NASA, Robert Pappalardo consideră că „agenţia ar trebui să exploreze şi zone care prezintă o foarte mare prioritate ştiinţifică”.

„Una dintre chestiunile fundamentale constă în a şti dacă viaţa există şi în alte zone din Sistemul Solar”, a adăugat el.

Marte ar fi putut fi locuibilă în urmă cu mai multe miliarde de ani, însă Europa ar putea fi propice vieţii în zilele noastre, a insistat acelaşi planetolog.

„Dacă Europa este cel mai bun loc din Sistemul Solar, după Terra, pentru a adăposti viaţa, Enceladus, un satelit al lui Saturn, ocupă locul imediat următor„, a declarat Amanda Hendrix, planetolog la Planetary Science Institute din Tucson.

Enceladus are o mare sau chiar un ocean de apă lichidă sub un strat de gheaţă şi este geologic activ, cu o sursă de căldură la polul sud şi cu un gheizer care ejectează particule de apă”, a precizat ea, în aceeaşi conferinţă de presă.

Satelitul Europa a fost observat de aproape pentru prima dată de sondele spaţiale americane Voyager 1 şi Voyager 2 în 1979 şi apoi, cu mai multe detalii, de sonda Galileo, în anii 1990.