Corpul de Control a descoperit prejudicii de peste 12 milioane lei aduse RA-APPS prin contracte de asociere în participaţiune

Corpul de Control al primului-ministru a verificat patru din cele opt contracte de asociere în participaţiune încheiate de RA-APPS în perioada ianuarie 2012-mai 2016 şi a descoperit că acestea au adus Regiei pagube estimate la 12,1 milioane de lei.
Iulian Tudor
25 nov. 2016, 15:50
Corpul de Control a descoperit prejudicii de peste 12 milioane lei aduse RA-APPS prin contracte de asociere în participaţiune

”Suma totală a prejudiciilor care rezultă din constatările echipei de control, care rezultă din încheierea contractelor de asociere în participaţiune de către RA-APPS este de minim 12.137.459 lei, fără a include valoarea lipsei de folosinţă şi profitul nerealizat”, se arată în sinteza raportului Corpului de Control.

Prin cele patru contracte, RA-APPS a pus la dispoziţia unor companii imobile cu terenul aferent, iar firmele respective trebuiau să dea Regiei o parte din profit sau să efectueze lucrări de renovare. În cele patru cazuri, companiile nu şi-au respectat angajamentele, iar Regia fie a încheiat contractele fără respectarea condiţiilor legale, fie nu a întreprins demersurile pentru recuperarea prejudiciilor.

Corpul de Control recomandă, în concluziile raportului, că este necesară efectuarea unei analize a tuturor contractelor de asociere în participaţiune aflate în derulare, încheiate de regie cu alţi operatori economici, elaborarea unei proceduri clare şi transparente de încheiere şi derulare a acestor contracte.

O altă recomandare este ”reevaluarea întregii activităţi a RA-APPS şi analizarea necesităţii menţinerii obiectului de activitate al acesteia, prevăzut la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 60/2005, cu modificările şi completările ulterioare”. În final, se cere ”comunicarea raportului de control organelor abilitate, în funcţie de cele constatate de către echipa de control.”

Din verificările efectuate de Corpul de control al premierului au rezultat „indicii că reprezentanţii RAAPPS au disimulat ceea ce era, de fapt, închirierea Vilei nr. 28 din comuna Snagov, judeţul Ilfov, în baza căreia regia era obligată să încaseze, în perioada 01.01.2010 – 30.04.2016 o sumă totală de 601.450,88 EUR (64 de luni x 9.397,67 EUR), sub forma unei asocieri în participaţiune cu societatea A.S., în baza căreia regia, prin SRP Triumf, a încasat efectiv, în aceeaşi perioada, o sumă totală de 141.823,45 EUR (exclusiv penalităţi), cauzându-se astfel o pagubă bugetului RAAPPS în cuantum de 459.627,43 EUR, reprezentând diferenţa dintre suma pe care regia era obligată să o încaseze, potrivit dispoziţiilor legale, ca urmare a închirierii şi suma efectiv încasată, în urma derulării contractului de asociere”. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în cazul altei vile din Snagov.

Un alt caz este cel al societăţii N.T., care, în calitate de asociat al RAAPPS, a închiriat Clubul social şi terenul aferent din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, iniţial Asociaţiei Sportive A. F. & L., iar ulterior societăţii A.F. & L S.R.L. care erau conduse/deţinute de aceleaşi persoane care deţineau şi societatea N.T. sau de soţiile acestora. În baza contractului de asociere în participaţiune nr. 7264/09.07.2004, având ca obiect exploatarea în comun a Clubului social şi a Vilelor nr. 1, nr. 18 şi nr. 56 din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, RAAPPS a încasat de la societatea N.T., în perioada 01.01.2005 –07.05.2013, suma totală de 4.571.648,77 RON, însă la data de 03.06.2016 asociatul RAAPPS înregistra faţă de regie, în baza aceluiaşi contract de asociere, un debit total în sumă de 7.082.945 RON. În prezent, pe rolul instanţei de judecată se află un dosar civil care are ca obiect cererea de reziliere a contractului de asociere în participaţiune nr. 7264/09.07.2004, evacuarea societăţii N.T. din complexul imobiliar compus din Clubul social şi Vilele nr. 1, nr. 18 şi nr. 56 din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov şi plata sumei de 6.908.911,03 RON reprezentând debit şi penalităţi înregistrate de asociatul secund în perioada 22.02.2012 – 10.05.2016.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe