Corpul de control al ministrului Educaţiei verifică la Bioterra cum au fost eliberate diplomele

Corpul de control al Ministerului Educaţiei face, începând de joi, o anchetă la Universitatea Bioterra privind modalitatea de notare şi de eliberare a diplomelor pentru absolvenţi, iar dacă se găsesc nereguli, acesta vor fi oprite, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.
Romania TV
27 sept. 2012, 12:20
Corpul de control al ministrului Educaţiei verifică la Bioterra cum au fost eliberate diplomele

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a dispus ca reprezentanţii Corpului de control să meargă la Universitatea Bioterra din Bucureşti pentru a face propria anchetă în această instituţie. „Corpul de control pleacă astăzi (joi, n.r.) la Bioterra, pentru a analiza procedura de notare, de eliberare a diplomelor şi dacă au fost respectate conţinuturile materiilor predate. Corpul de control va sta la universitate atât cât va fi nevoie”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Potrivit ministrului, Corpul de control trebuie să-şi ducă misiunea la îndeplinire, iar dacă anchetele organelor abilitate vor dovedi existenţa neregulilor, acestea trebuie să fie stopate. „Dacă ancheta organelor abilitate este dovedită corectă, atunci trebuie să se pună capăt neregulilor. Sper să nu fie doar un foc de paie ca să se distragă atenţia de la ceea ce se întâmplă în sistem”, a mai spus Andronescu.

Poliţiştii şi procurorii fac, joi, 19 percheziţii în Bucureşti, dintre care una domiciliară şi 18 la Universitatea Bioterra, precum şi alte trei în Olt, Drăgăşani şi Ilfov, într-un caz în care cadre didactice sunt cercetate pentru fapte de corupţie.

Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă.

Peste 40 de persoane vor fi audiate la sediul Poliţiei Române în acest caz, anchetatorii vâlceni deplasându-se la Bucureşti pentru a face aceste interogatorii, au precizat sursele citate.

Anchetatorii au cerut date despre prodecanii Adrian Dulugeac şi Laura Harcan, ambii fiind şefi de lucrări, dar şi despre comisiile de licenţă din iulie 2012 şi statutul a 26 de studenţi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, rectorul Universităţii Bioterra, Cornel Trandafir.

„Nu ne convine situaţia în care ne aflăm, dar suntem interesaţi să clarificăm toate aspectele. Anchetatorii ne-au cerut date despre Dulugeac Florin Adrian, care este şef de lucrări, şi despre Harcan Laura, şef de lucrări şi ea”, a spus rectorul Cornel Trandafir.

Rectorul a precizat că Adrian Dulugeac, care este prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, nu a făcut parte din comisiile de licenţă din iulie 2012 vizate de ancheatatori şi nici din cele de anul trecut, dar lectorul universitar doctor Laura Harcan, prodecanul Facultăţii de Drept, a fost secretarul comisiei de licenţă la Drept în sesiunea iulie 2012.

Cornel Trandafir a mai spus că anchetatorii i-au cerut să precizeze care este statutul a 26 de tineri, respectiv dacă aceştia sunt studenţi sau absolvenţi şi dacă au susţinut licenţa în sesiunea din iulie 2012.

Rectorul a menţionat că, potrivit anchetatorilor, împotriva lui Adrian Dulugeac ar exista un dosar penal pentru fapte de corupţie, în urma unor reclamaţii.

„Au existat zvonuri potrivit cărora Universitatea Bioterra ar fi eliberat diplome false. Acest lucru este total neadevărat, întrucât la serviciul care răspunde de eliberarea acestor documente este o persoană foarte vigilentă, care în urmă cu trei ani a refuzat eliberarea unor diplome de licenţă după ce a descoperit opt diplome de bacalaureat false”, a mai spus rectorul.

În legătură cu posibilitatea ca unele cadre didactice să primească bani pentru ca anumiţi candidaţi să obţină note mai mari la licenţă, rectorul consideră că ar fi greu de dovedit o astfel de acuzaţie, mai ales că sistemul de licenţă este foarte bine pus la punct, dar şi pentru că evaluarea de la proba orală este la orice examen subiectivă.

„Totuşi, în cazul în care se va dovedi că acuzaţiile anchetatorilor sunt reale, cu certitudine vor fi luate măsurile prevăzute în lege, cadrele didactice care ar fi pretins sume de bani ar părăsi sistemul, iar examenul de licenţă, regândit”, a mai spus rectorul Universităţii Bioterra.

Rectorul Universităţii Bioterra a mai declarat că a permis accesul anchetatorilor în toate compartimentele universităţii şi a solicitat să le fie puse la dispoziţie toate documentele cerute.

Cornel Trandafir a adăugat că la universitate nu au existat reclamaţii de la studenţi că profesorii le cer bani.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
J.D. Vance își explică intervenția în discuțiile aprinse dintre Trump și Zelenski
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă