Raportul a vizat finanţarea programului „Schi în România”, de contruire a unor pârtii de schi. Potrivit raportului, MDRT ar fi plătit pentru lucrări doar pe baza cererilor venite din partea administraţiilor locale. Astfel, era suficient ca primarii să ceară bani pentru ca ministerul condus de Elena Udrea să-i vireze în cont.
Conducerii de atunci a MDRT i se reproşează faptul că „nu a elaborat prevederi riguroase cu privire la transferul fondurilor publice către autorităţile locale” şi că „nu a existat o bază legală care să reglementeze eligibilitatea proiectelor finanţate de la bugetul statului sau valoarea cofinanţării autorităţilor publice locale”.
În al doilea rând, s-a constatat că plata unor sume cerute de primării s-a făcut fără ca situaţie terenurilor pe care urma să fie realizate investiţiile să fie clarificate. Astfel, la Petroşani lucrările au fost întârziate din cauza unui litigiu între primărie şi Romsilava, iar la Băişoara un litigiu similar a făcut ca doar parcarea pârtiei să fie realizată.
Prejudiciul adus bugetului statului a fost făcut la nivelul autorităţilor locale prin mai multe procedee. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către reprezentanţii administraţiilor locale în ceea ce priveşte executarea contractelor s-a constatat la Borşa o pagubă de 1.800.000 lei, la Predeal de 515.000, iar la Cavnic de 52.000 lei. Apoi costul lucrprilor a fost crescut artificial prin interpunerea mai multor firme implicate în achiziţia echipamentelor. Pentru pârtia de la Vulcan există suspiciuni că procedeul a fost folosit pentru obţinerea ilegală a peste 37.000.000 lei.
Primăria din Predeal a solicitat de la bugetul de stat plata din cote defalcate de TVA a 634.000 lei pentru achitarea restanţelor la lucrările de la pârtie, deşi acestea nu erau eligibile pentru astfel de plăţi de la buget. În plus, unele firma au umflat notele de plată cu servicii pe care nu le-au prestat.
La Vulcan, Cavnic, Borsec şi Azuga atribuirea contractelor prin licitaţii s-a făcut ilegal. În alte cazuri, recepţia lucrărilor s-a făcut mai târziu decât a fost consemnat în actele oficiale, iar unele dintre echipamentele achiziţionate nu au devenit operaţionale nici la trei ani după cumpărare.