COSMIN OLĂROIU, prima reacţie în calitate de SELECŢIONER al Arabiei Saudite

Cosmin Olăroiu a fost numit selecţioner al naţionalei de fotbal a Arabiei Saudite, acesta urmând să conducă echipa între 10 şi 31 ianuarie, pe durata Cupei Asiei pe naţiuni din Australia.
Daniel Spătaru
16 dec. 2014, 09:46
COSMIN OLĂROIU, prima reacţie în calitate de SELECŢIONER al Arabiei Saudite

Cosmin Olăroiu a precizat că decizia ca el să fie detaşat la cârma selecţionatei de fotbal a Arabiei Saudite a fost luată de preşedintele clubului Al Ahli Dubai, echipă pe care o pregăteşte în acest moment.

Treaba mea este să pregătesc echipa Arabiei Saudite pentru Cupa Asiei, dar nu mă voi gândi la altceva până la partida lui Al-Ahli cu Baniyas. A fost o decizie luată de către preşedintele clubului şi trebuie să o respect„, a declarat Cosmin Olăroiu pentru cotidianul The National, din Emiratele Arabe Unite.

Citeşte şi Mutarea iernii în fotbal. Cosmin Olăroiu va fi antrenorul unei echipe naţionale

În acelaşi interviu, Cosmin Olăroiu a vorbit şi despre situaţia actuală a echipei sale, care se află pe locul şase în campionat, după 12 etape, la cinci puncte de lider. „Al-Ahli nu a avut până acum un sezon prea bun, dar sunt bucuros pentru cele trei puncte luate cu Wahda şi sper că, dacă vom câştiga meciul cu Baniyas, vom fi într-o poziţie mai bună pentru cine va urma în locul meu la echipă„, a spus el.

Arabia Saudită face parte din Grupa B la Cupa Asiei pe naţiuni, alături de Uzbekistan (cap de serie), China şi Coreea de Nord. Întrecerea se desfăşoară în Australia, între 9 şi 31 ianuarie.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Numerarul, în pericol. Avertisment pentru românii cu bani cash la saltea: Nu se poate amâna!
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Prognoza meteo, 28 februarie. Vin ploile în România
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini noi sau second-hand. Obligatoriu în termen de 30 de zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Renault, amenințat cu plata unei sume uriașe pentru a reveni pe piața rusă
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân