Vestea mult-așteptată de fanii emisiunii Masterchef a fost anunțată marți, 16 aprilie, pe rețelele de socializare, atât de Pro Tv, cât și de chefii show-ului TV. Știrea a stârnit un val de reacții în mediul online din partea fanilor, iar vedetele, au dat și ele curs comentariilor.
Cosmin Seleşi nu s-a putut abține și a reacționat după ce Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu au anunţat că se întorc la ProTV. Vestea a venit ca un şoc pentru toată lumea, iar fanii celebrilor bucătari s-au bucurat enorm să afle că cei trei se vor întoarce pe micile ecrane. „Bine, băăăă! Hai colegii!”, le-a scris Cosmin Seleși juraților, pe Instagram. În prezent, Cosmin Seleși prezintă emisiunea „Batem Palma?” la Pro TV, după ce a renunțat la „Te cunosc de undeva”.
Printre cele mai încurajatoare comentarii de pe social media din partea fanilor se numără „Se întorc legendele”, „Cea mai înțeleaptă alegere! Cu siguranță cel mai mare câștig pentru Pro și cea mai mare pierdere pentru Antenă. Era și cazul să vă întoarceți acasă!”.