Costel Alexe, pus sub urmărire penală. DNA îl suspectează că a luat mită 22 de tone de tablă

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a ajuns joi dimineaţă la sediul DNA, unde procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă punerea sa sub urmărire penală într-un dosar în care este suspectat că a luat mită 22 de tone de tablă.
Alina Andrei
07 ian. 2021, 11:12
Costel Alexe, pus sub urmărire penală. DNA îl suspectează că a luat mită 22 de tone de tablă
Costel Alexe, la DNA. Procurorii anticorupţie încep urmărirea penală a fostului ministru

Procrurorii DNA au dispus joi efectuarea urmăririi penale față de Costel Alexe, la data faptelor exercitând funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare, şi faţă de o altă persoană aflată în funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

În referatul DNA se arată că „în perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură)”.

Procurorii anticorupţie susţin că „depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE”.

Cum a ajuns mita la Costel Alexe. Explicaţia DNA

„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.
Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de aproximativ 103.000 lei și reprezintă contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă”, se mai arată în comunicatul DNA.

Costel Alexe s-a prezentat joi dimineaţă la DNA.

„Voi veni ori de câte ori va fi nevoie pentru declaraţii. Acum am luat act de solicitarea domnului procuror. Pot spune din capul locului că doresc soluţionarea cât mai rapidă a acestui caz pentru că sunt nevinovat. Atâtea declaraţii pot da la acest moment”, a declarat Costel Alexe, care va fi cercetat în stare de libertate.

Costel Alexe poate fi urmărit penal după ce președintele Klaus Iohannis a încuviințat cererea DNA. Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este acuzat de DNA că ar fi pretins şi primit 22 de tone de tablă în valoare de 103.000 lei de la managerul unui combinat siderurgic ”în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme”, potrivit DNA.

Potrivit unor surse judiciare citate de G4media.ro, este vorba de combinatul siderurgic Galați. Companiei care operează combinatul siderurgic Galați, Liberty Galați, i-au fost alocate 5.527.525 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, cu o valoare de circa la 180 de milioane de euro.

Surse judiciare citate de stiripesurse.ro susţin că cele 22 de tone de produse din tablă (tablă zincată de gard, piloni de gard, materiale metalice) ar fi fost lăsate la societatea administrată de către soția fostului ministru Costel Alexe, aceasta fiind ruda pomenită de anchetatorii DNA în comunicatul oficial transmis luni.

La fel ca în cazul mai multor politicieni cercetaţi de DNA, şi Costel Alexe ar fi încercat să-şi pună la adăpost avere înainte de anchetarea lui de către procurorii DNA. Potrivit ziaruldeiasi.ro, Costel Alexe ar fi divorţat de soţia sa, Raluca, chiar săptămâna trecută.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat, luni, că a aflat ”cu surprindere” de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA şi că îşi doreşte finalizarea acestui demers cât mai repede şi aflarea adevărului.

„Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea. Vreau să precizez următoarele:

– Am încredere în actul de Justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea.

– Nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii, nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare“, a spus Costel Alexe, prin intermediul unui comunicat.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Anda Adam și Joseph, Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt printre echipele care pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Engie, anunț important pentru toți clienții. Ce se va întâmpla pe 24 ianuarie
Capital.ro
Călin Georgescu a dat cărțile pe față. Ce va păți Constituția România: Obligatoriu, e faza finală!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Povestea de film a fostului șef al Poliției Câmpulung: de la erou la inculpat. S-a pensionat când era în arest
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Raluca Păstramă și Ibrahim Hanifi, răsturnare de situație în lupta pentru custodia copilului! Ce se întâmplă după ce instanța a decis ca fetița celor doi să rămână la mamă
Spynews
Costel Biju, surpriză romantică pentru soția lui, Andreea. În ce loc de vis și-a dus manelistul partenera / FOTO
Evz.ro
Dramă în sportul românesc. A murit la 27 de ani
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Planta de apartament care se mișcă noaptea pentru a se ruga. De ce este bine să o avem în casă
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Verdictul este clar: Din păcate...
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Mark Rutte clarifică: Aderarea Ucrainei la NATO nu depinde de voința Rusiei
MediaFlux
ARME NUCLEARE pentru UCRAINA de la UE! ANUNȚ BOMBĂ venit din NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București