Costel Alexe: „Peste 3.600 de transporturi de lemn verificate între 4 şi 26 aprilie. Mi se pare puţin”

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, marţi, că, în perioada 4 – 26 aprilie, inspectorii silvici au verificat peste 3.600 de transporturi de material lemnos, fiind descoperită cantitatea de 1.000 de metri cubi transportaţi ilegal. În urma acţiunilor, au fost aplicate amenzi în valoare de 415.000 de lei, Costel Alexe apreciind că este ”puţin”. Ministrul Mediului vrea ca, pe lângă sancţiunile aplicate şi confiscarea lemnului, să se poată confisca şi camioanele cu care se transportă ilegal lemn, anunţă News.ro.
Romania TV
05 mai 2020, 14:37
Costel Alexe:

Costel Alexe a prezentat, marţi, într-o declaraţie de presă, o statistică a acţiunilor întreprinse de inspectorii silvici, în perioada 4 – 26 aprilie.

„După cum bine ştim cu toţii, hoţii nu dorm niciodată şi, în astfel de perioade, când atenţia publică este orientată către alte şi alte subiecte, pot apărea tentative de încălcarea legii. În perioada 4-26 aprilie au fost verificate peste 3.600 de transporturi de material lemnos. Misiunea a fost verificarea legalităţii. În această perioadă au fost verificate în medie peste 163 de camioane pe zi. Pentru perioada analizată, au fost identificaţi 1.000 de m cubi de material lemnos transportat ilegat. Avem 150 de camioane pentru toată această perioadă”, a declarat Costel Alexe.

Acesta a precizat că au fost acordate sancţiuni în valoare de 415.000 de lei.

„Mi se pare puţin”, a spus ministrul Mediului, precizând că se caută soluţii legale astfel încât să poată fi confiscate camioanele cu care se transportă ilegal lemn, deşi o astfel de măsură a fost declarată neconstituţională de către CCR.

„În această perioadă ar fi fost mult mai bine dacă, pe lângă materialul confiscat şi sancţiuni, am fi avut şi aceste 150 de camioane confiscate”, a mai spus Alexe.

Potrivit acestuia, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Suceava, Timiş Dâmboviţa şi Prahova.

„Dragi români, lupta noastră cu hoţii de lemne nu se opreşte aici. Bă sigur ca acest proiect care a fost întârziat, sabotat, operaţionalizarea SUMAL-ului a intrat în linie dreaptă, l-am finalizat, l-am dat un test şi odată cu operaţionalizarea lui, începând cu luna iunie, vom reuşi împreună să punem capăt tăierilor ilegale de lemn din România”, a mai afirmat ministrul Meiului.

Din 4 aprilie, Garda Forestieră participă la acţiunile de control, alături de Poliţie, Jandarmerie şi Armată.

Citeşte şi: Cum vede Florin Cîţu revenirea economiei după criza de coronavirus. „Mă aştept la investiţii în România”

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă