Costel Alexe poate fi urmărit penal. Klaus Iohannis a semnat documentul DNA

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererea care permite DNA să-l urmărească penal pe fostul ministru al Mediului, Costel Alexe.
Viorel Dobran
05 ian. 2021, 13:54
Costel Alexe poate fi urmărit penal. Klaus Iohannis a semnat documentul DNA

Costel Alexe poate fi urmărit penal. Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului, după solicitarea DNA, prin PÎCCJ, în acest sens.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 5 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.” a anunțat Administrația Prezidențială, astfel că fostul ministru Costel Alexe poate fi urmărit penal.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, luni, că solicită încuviinţarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru şi fost deputat, pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat, luni, că a aflat ”cu surprindere” de acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA şi precizează că îşi doreşte finalizarea acestui demers cât mai repede şi aflarea adevărului. ”Nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii”, susţine Costel Alexe.

Costel Alexe RĂSPUNDE după acuzaţiile DNA: Sunt surprins! Voi oferi toată cooperarea!

”Am aflat cu surprindere şi am luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea”, a transmis, luni, Costel Alexe, printr-un comunicat de presă.

Acesta precizează că are încredere în actul de justiţie. ”Am încredere în actul de justiţie şi îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii. Nu voi face nicio referire publică la această situaţie în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzaţiile care îmi sunt aduse şi voi oferi toată cooperarea şi transparenţa mea în faţa organelor judiciare”, a mai transmis Costel Alexe.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce amendă poți primi dacă arunci chiștocul de la țigară pe geamul de la mașină. Țara europeană în care poți ajunge la închisoare pentru un astfel de gest
Capital.ro
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Playtech.ro
Dezastru pentru Armata Română. Ce loc ocupă ţara noastră la capitolul trupe şi armament
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ajutor de la Guvern pentru românii cu probleme. Va fi gratis de la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
BREAKING | Sănătatea Papei Francisc s-a deteriorat! Vaticanul vine cu cele mai proaste vești
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu, umilință greu de îndurat. S-a văzut în direct la TV: Creier îmbuibat de alcool
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Elon Musk neagă afirmațiile despre amenințările SUA de a întrerupe accesul Ucrainei la Starlink
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară