COVID-19. Bilanţ sumbru în Germania. Numărul morţilor a trecut de 100, aproape 5.000 de noi pacienţi, într-o singură zi

În Germania, numărul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a crescut cu 4.764 în interval de o zi, ajungând la 27.436, a comunicat marţi Institutul Robert Koch pentru maladii infecţioase.
Filip Stan
24 mart. 2020, 06:40
COVID-19. Bilanţ sumbru în Germania. Numărul morţilor a trecut de 100, aproape 5.000 de noi pacienţi, într-o singură zi

Totodată, bilanţul deceselor a ajuns la 114, cu 28 în plus faţă de statistica anunţată luni.

Noi bilanţuri au fost anunţate marţi dimineaţă şi de autorităţile de la New Delhi, India raportând al 10-lea deces, din cauza Covid-19 şi 37 de noi îmbolnăviti, ridicând numărul celor infectaţi la 529.

Stare de urgenţă medicală în Franţa

Totodată, Franţa a intrat marţi în „stare de urgenţă sanitară” pentru două luni, după publicarea în Monitorul Oficial a textului adoptat duminică de parlament ‘pentru a face faţă epidemiei de COVID-19’, transmite AFP.

Textul instituie ‘starea de urgenţă sanitară’ după modelul stării de urgenţă prevăzute de o lege din 1955 şi activate după atentatele din noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morţi.

Starea de urgenţă prevede măsuri care limitează libertatea de deplasare şi de întrunire, încălcările fiind pedepsite cu amendă de 135 de euro, 1.500 de euro în caz de recidivă şi, în cazul a patru încălcări în 30 de zile, cu 3.700 de euro şi maximum şase luni de detenţie.

Citeşte şi Al optulea deces din cauza noului coronavirus în România. Un bărbat de 70 de ani, ucis de COVID-19

Parlamentari din opoziţie au criticat însă restricţiile impuse libertăţilor cetăţeneşti şi ‘puterea colosală’ acordată guvernului.
Între timp, estul Franţei continuă să plătească un greu tribut coronavirusului: 20 de rezidenţi ai unei case de bătrâni din Vosges au decedat, iar patru medici din regiune au murit după ce au fost contaminaţi.

‘Avem regretul de a confirma 20 de decese în legătură posibilă cu COVID-19’, au informat, într-un comunicat comun, Agenţia regională de Sănătate (ARS) şi prefectura din Vosges. Căminul găzduia 163 de persoane dependente, au precizat sursele.

Franţa se numără printre ţările europene cele mai afectate de COVID-19. Luni seara, bilanţul deceselor era de 860 – în creştere cu 186 faţă de ziua anterioară -, iar peste 2.000 de pacienţi se aflau la terapie intensivă.

DailyBusiness
Senatul a dat undă verde. Medicamentele care DEVIN droguri periculoase
Spynews
10 sfaturi pentru părinți pentru a crește un copil inteligent. De ce este bine să le citești povești celor mici
Bzi.ro
Dana Budeanu a „sărăcit-o“ pe Andra! „Mi s-au înmuiat picioarele!”
Fanatik.ro
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Capital.ro
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Playtech.ro
Ramona Olaru se mută într-un apartament de 300.000 de euro. A investit o avere în noua locuință
DailyBusiness
Programul Family Start oferă cel mai avantajos credit de pe piață
Adevarul
Autostrada cu tuneluri, de zece ori mai scumpă decât ar fi fost în anii 2000. Urșii nevăzuți, „vinovați” de soarta autostrăzii
wowbiz.ro
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Spynews
Ce pensie are Saveta Bogdan! Artista de muzică populară încasează puțin peste veniturile medii din România: ”Cu ce mai cânt, mă descurc”
Spynews
Un fotbalist a murit pe teren, după ce a fost lovit de un fulger! Alți cinci jucători au fost grav răniți. Tragedia a fost filmată | VIDEO
Evz.ro
Nativii care vor trăi șocul amoros al vieții. Vor fi înșelați în noiembrie
Ego.ro
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
Prosport.ro
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
kanald.ro
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care a provocat tragedia de la 2 Mai
Cancan.ro
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Toți proprietarii de mașini trebuie să declare la primărie. Este obligatoriu în România
StirileBZI
Pensiile cresc cu 1.300 de lei! Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
stirilekanald.ro
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau cunoscute în Târgu Mureș
substantial.ro
Dispozitive incendiare trimise prin DHL, suspectate ca parte dintr-un complot rusesc
MediaFlux
Se VERIFICĂ TOATE PENSIILE! CASA de PENSII a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Concidența coincidențelor: Doi frați au murit la un an distanță, călcați de același taxi care transporta același pasager
Puterea.ro
Mugur Isărescu este mai ,,sărac” cu un milion de lei, dar așteaptă câștigurile din dobânzi