Cu cele 393 de decese anunţate marţi după-amiază, numărul total al morţilor cauzate de COVID-19 în Regatul Unit a ajuns la 1.808. Între cele 367 de decese din Anglia s-a raportat şi al unui tânăr de 19 ani, despre care nu se ştie să fi avut alte probleme medicale.
Totodată, şapte decese au fost consemnate în Ţara Galilor, 13 în Scoţia şi şase în Irlanda de Nord.
Pacienţii care au murit în ultimele 24 de ore în Marea Britanie au vârste cuprinse între 19 şi 98 de ani. Ministerul Sănătăţii de la Londra anunţă că 28 dintre cei decedaţi nu aveau alte boli.
La nivel global. numărul persoanelor infectate cu coronavirus a depăşit 800.000, iar cel al deceselor se apropie de 40.000.