Cozma: Nu avem curaj să-i acuzăm pe Iliescu, Roman şi Băsescu pentru crimele de la mineriadă

La 25 septembrie 1991, Aurica Crăiniceanu, care avea 27 de ani, şi Andrei Frumuşanu, de 24 de ani, au fost ucişi de gloanţe în timpul mineriadei. După 20 de ani, ancheta încă nu a fost finalizată, dar CEDO a condamnat statul român la plata a 60.000 de euro daune morale apropiaţilor celor doi. Miron Cozma, fostul lider sindical al minerilor din Valea Jiului, a vorbit la România TV despre acel moment, despre probele pe care le deţine şi despre cei pe care îi consideră vinovaţi de faptul că s-a ajuns la moartea unor tineri.
Romania TV
25 apr. 2012, 16:53
Cozma: Nu avem curaj să-i acuzăm pe Iliescu, Roman şi Băsescu pentru crimele de la mineriadă

Miron Cozma îi consideră vinovaţi pe Ion Iliescu, Petre Roman şi Traian Băsescu pentru faptul că în septembrie 1991 s-a ajuns ca doi tineri să-şi piardă viaţa şi alte câteva zeci de mineri să fie răniţi prin împuşcare în timpul protestelor din Piaţa Victoriei. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a dat acest verdict, cu toate că instanţele de la noi nu au reuşit, în 20 de ani, să găsească cine a fost vinovat pentru cele petrecute.

Nu avem curaj să-i acuzăm pe Ion Iliescu şi Petre Roman, preşedintele şi prim ministrul de atunci, şi pe Traian Băsescu, ca ministru al Transporturilor la ora aceea. Eu am semnat în registrul regionalei CFR Timişoara ce mi-a cerut Traian Băsescu legat de trenuri. Dovada există la dosarul cauzei, la Parchetul militar. Conform art. 31 Cod Penal, privind participaţia improprie, puteau fi acuzaţi aceşti conducători ai ţării pentru crimele care au avut loc acolo„, a spus Miron Cozma, în emisiunea „Newdesk”.

El şi-a motivat afirmaţiile prin faptul că „în mineri a tras dispozitivul condus de colonelul Gabor, care era în clădirea Guvernului, la ordinul lui Petre Roman şi cu buna ştiinţă a preşedintelui de atunci, Ion Iliescu”. „S-a tras în ei doar pentru că au venit să-şi ceară dreptatea, drepturile”.

Miron Cozma susţine că se află în posesia unor „probe elocvente” privind evenimentele din septembrie 1991 şi faptul că s-a acţionat cu forţă disproporţionată: „Probele sunt cunoscute de Procuratura Militară a României. Sunt expertize balistice, domnul general Dan Voinea a instrumentat întreg dosarul. Cei doi tineri, Crăiniceanu şi Frumuşanu, au fost împuşcaţi cu lansator de rachete. Au fost împulcaţi 42 de mineri cu gloanţe de 7.62, deci cu muniţie de război. Au fost împuşcaţi de la şezut spre picioare, pentru că se ştia că dacă vreun miner ar fi murit nimeni nu ar mai fi scăpat de acolo. Când s-au auzit împuşcăturile, era normal să se năpustească oamenii cu furie asupra guvernului”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata unei sume totale de 60.000 de euro pentru prejudicii morale apropiaţilor celor doi tineri români ucişi de gloanţe în timpul dispersării unei manifestaţii în faţa sediului guvernului de la Bucureşti, în 1991.

Curtea de la Strasbourg a stabilit că a fost încălcat articolul 2 al Convenţiei europene a drepturilor omului, privind dreptul la viaţă.

La 25 septembrie 1991, Aurica Crăiniceanu, care avea 27 de ani, şi Andrei Frumuşanu, de 24 de ani, au fost ucişi de gloanţe. După 20 de ani, ancheta încă nu a fost finalizată. Potrivit rechizitoriului parchetului militar român, în direcţia mulţimii au fost lansate tiruri dinspre sediul Guvernului, care era încercuit de manifestanţi.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre salariul minim în România. „Este un mecanism de calcul european”
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT