Cozmin Guşă, prieten bun cu Marcel Pavel, susţine că artistul nu are coronavirus: „E o lege a tăcerii, un exerciţiu de PR”

Într-o intervenţie la România TV, Cozmin Guşă, unul dintre cei mai buni prieteni ai cântăreţului Marcel Pavel, a susţinut că acesta nu ar fi, de fapt, infectat cu coronavirus, dar că i s-a impus să nu dea declaraţii presei.
Romania TV
18 iun. 2020, 17:57
Cozmin Guşă, prieten bun cu Marcel Pavel, susţine că artistul nu are coronavirus:

Cozmin Guşă susţine că primul test pe care l-a făcut Marcel Pavel a fost negativ. Omul de afaceri spune că a discutat cu sursele lui, care i-ar fi spus că artistul nu are coronavirus. În opinia sa, nu este vorba decât despre manipulare şi PR.

Din ce am aflat, primul test a fost negativ, iar cineva vrea să facă un PR pentru pandemie. Din ce am discutat, este că a fost obligat să semneze, la internare, o declarație că nu vor discuta cu presa. Manipularea e totală! Așa au fost obligate și vedetele de la Antena 1, spitalul nu zice nimic”, a precizat Cozmin Guşă.

Filmările pentru „Te cunosc de undeva”, suspendate

Filmările pentru emisiunea „Te cunosc de undeva” au fost suspendate, iar vedetele au fost testate şi se află în carantină pentru 14 zile. Decizia vine după ce Marcel Pavel a fost confirmat pozitiv la testul pentru coronavirus și a luat contact cu mai mulți colegi, anunţă Pagina de media. Şi artiştii Ozana Barabancea, Andrei Ştefănescu, Adriana Trandafir şi Cristi Iacob, patru dintre contacţii lui Marcel Pavel, au fost confirmaţi cu coronavirus.

Starea de sănătate a celor cinci este bună, singura care are o formă ceva mai agresivă de pneumonie fiind actriţa Adriana Trandafir, au dezvăluit surse de la Institutul Matei Balş pentru România TV.

Aurelian Temișan și Andreea Bălan sunt și ei suspecți, însă nu au primit, momentan, rezultatele testelor.

A fost realizată o anchetă epidemiologică, au fost testate şi trimise în izolare persoanele care au avut un contact direct“, anunţă reprezentanţii Antenei 1 printr-un comunicat.

Filmările pentru emisiunea „Te cunosc de undeva!“ urmează a fi reluate după perioada de carantinare, mai spun reprezentanţii postului Antena 1. „În ceea ce priveşte informaţiile vehiculate cu privire la Antena Stars, menţionăm faptul că emisia postului continuă la fel ca şi până acum. Au fost luate şi în acest caz toate măsurile de dezinfecţie, distanţare şi protecţie, pentru ca producţiile să se poată desfăşura în continuare în condiţii de siguranţă“, au explicat oficialii televiziunii.

Citeşte şi Ozana Barabancea nu credea în coronavirus. Ce mesaje posta pe reţelele de socializare: „Aşa-zisa pandemie”

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”