Ca urmare a incidentelor produse miercuri seara, cu ocazia disputării meciului de fotbal dintre echipele FC Universitatea Craiova şi FC Petrolul Ploieşti, au fost verificate şi legitimate un număr de 62 de persoane şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.000 lei, pentru scandare de injurii şi aruncarea cu obiecte contondente.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, împotriva unui suporter al echipei FC Petrolul Ploieşti au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere în arena sportivă de obiecte pirotehnice, conform prevederilor Legii 4/2008 actualizată. De asemenea, clubul organizator a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 30.000 lei, pentru „permiterea accesului persoanelor care au asupra lor făclii, torţe, petarde, materiale explozive”, conform prevederilor art.10, alin.2, lit.b, din Legea 4/2008 actualizată.
În momentul de faţă verificările continuă, prin vizualizarea imaginilor înregistrate atât de camerele video din zona stadionului municipal, cât şi de forţele de ordine, pentru identificarea celor care au tulburat ordinea şi liniştea publică şi adoptarea măsurilor legale ce se impun.
În plus, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi a înaintat către Federaţia Română de Fotbal propunerea de aplicare a sancţiunii complementare de a interzice clubului FC Universitatea Craiova organizarea de competiţii sportive, pe o perioadă de 6 luni pe arena sportivă din Drobeta Turnu Severin.