Creştere PENSII. Ludovic Orban: „Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”

După ce Comisia Europeană a avertizat România că majorarea pensiilor va adânci deficitul bugetar, Ludovic Orban a anunţat, miercuri seară, că pensiile vor creşte de la 1 septembrie, însă nu se ştie cu ce procent. 
Filip Stan
20 mai 2020, 18:22
Creştere PENSII. Ludovic Orban:

„Vom crește pensiile, dar decizia de creștere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă. Noi ne dorim creșterea pensiilor, dar, în același timp, vrem să avem garanția că pensiile vor putea fi plătite, pentru că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Dacă tu crești un venit public fără să ai resursele financiare și fără să ai garanția că vei avea capacitatea să plătești fie salariile, fie pensiile după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci și alte instituții internaționale, riști de fapt să faci un mare rău. După șase luni, vom avea raportul privind evoluția economiei, de asemenea, vom face prognozele și vom consulta toate prognozele făcute fie de Comisia Europeană, fie de Banca Mondială și vom lua decizia în funcție de posibilitățile reale, efective, pe care le vom avea” a spus premierul Ludovic Orban, la Realitatea Plus.

Oficialii din Comisia Europeană avertizează România că majorarea pensiilor şi lipsa unui plan real de reforme pun în pericol sustenabilitatea finanţelor publice. Comisia Europeană a recomandat României să ia măsuri, în 2020 şi 2021, pentru a urma politici fiscale în linie cu recomandările Consiliului din 3 aprilie, conform cărora România ar trebui să pună capăt situaţiei actuale de deficit excesiv până cel târziu în 2022, se arată în recomandările anuale către cele 27 de state membre, denumite Semestrul European, publicate miercuri de Executivul comunitar.

Potrivit Comisiei, sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice din România era deja în pericol chiar și înainte de apariţia COVID-19, ca urmare a deficitelor bugetare mari şi a creşterii semnificative a costurilor cu pensiile. Acesta crește însă odată cu apariţia pandemiei de coronavirus și cheltuielile care le implică lupta pentru combaterea temutului virus.

Comisia Europeană a apreciat că statele membre UE trebuie să îşi concentreze investiţiile pe sănătatea publică şi protejarea locurilor de muncă şi companiilor, urmând să se concentreze ulterior pe sustenabilitatea fiscală.

Citeşte şi CREŞTERE PENSII. Comisia Europeană, avertisment sumbru pentru pensionari

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți