Creţu: Dacă spitalele regionale se construiesc în parteneriat public-privat, vom avea alte trei clinici la care vor avea acces bogaţii

Comisarul european Corina Creţu susţine, referindu-se la eventuala construire a spitalelor regionale în parteneriat public-privat, că acesta poate fi "un mijloc eficient de a completa fondurile europene atunci când nu există" şi spune că în cazul spitalelor regionale "ar fi moral, poate, să se facă clădirile", dar, dacă managementul ar fi unul privat, "vom avea alte trei clinici private la care vor avea acces doar oameni bogaţi".
Romania TV
11 ian. 2019, 21:25
Creţu: Dacă spitalele regionale se construiesc în parteneriat public-privat, vom avea alte trei clinici la care vor avea acces bogaţii

„Dacă autorităţile române decid să meargă pe ideea parteneriatului public-privat, eu cred că ar trebui să recurgă la asistenţă specializată din partea instituţiilor specializate cum ar fi Banca Europeană de Investiţii, cum ar fi BERD-ul, dar în cazul spitalelor regionale cred că ar fi moral, poate, să se facă clădirile, dar dacă şi managementul este dat în mâna privaţilor atunci nu mai este în scopul ajutorării oamenilor celor mai săraci şi celor mai vulnerabili, pentru că automat, dacă managemenul merge în mâna privaţilor, aceia vor pune taxe mari şi vom avea alte trei clinici private la care vor avea acces doar oameni bogaţi”, a spus comisarul european român vineri, într-o emisiune la Digi 24.

În acest context, Corina Creţu a afirmat că a auzit „tangenţial” că se discută despre acest lucru şi că „speră să nu fie adevărat, pentru că am mai avut investiţii pe fonduri europene la care nu au acces oameni cu venituri mici, or scopul în Tratatul Uniunii Europene este aceste investiţii să fie în beneficiul cetăţenilor şi în primul rând al celor mai vulnerabili, al celor marginalizaţi, al celor săraci, pentru că noi vrem să ridicăm standardul de viaţă al tuturor”.

Corina Creţu a afirmat, de asemenea, că miniştrii Sănătăţii din România s-au schimbat „de câteva ori” de la momentul la care s-a discutat iniţial despre cele trei spitale regionale, iar potrivit noii concepţii a miniştrilor cele trei spitale sunt mai mari decât au fost gândite iniţial şi studiile de fezabilitate arată „o diferenţă foarte mare” între conceptul iniţial şi cel actual.

„Se ajunge la 1,2 – 1,5 miliarde de euro pentru toate cele trei spitale. (…) Aceste costuri ar acoperi proiectarea, construcţia, echipamentele necesare. Eu am spus foarte clar: sunt gata să discutăm orice variantă şi am lăsat sută la sută în mâna autorităţilor române să decidă cum vor să procedeze în continuare, în primul rând cum va fi acoperită diferenţa între finanţarea alocată în cadrul POR de 300 de milioane – 150 de milioane partea europeană, 150 de milioane buget naţional şi costul estimat al investiţiilor care e între 1,2 şi 1,5 (miliarde de euro – n.r.) aşa cum rezultă din studiile de fezabilitate”, a spus Corina Creţu.

Întrebată dacă cele trei spitale regionale ar putea fi finanţate înainte de exerciţiul financiar care începe în anul 2020, Corina Creţu a răspuns: „Pot fi finanţate dacă Guvernul decide să solicite Comisiei Europene realocarea Fondurilor din cadrul Programului Operaţional Regional sau din alte programe operaţionale, sau ideea fazării, dar pentru a fi fazate în primul rând trebuie să primim proiectele pentru a fi analizate şi apoi fazate. Proiectele nu au ajuns la Comisia Europeană”.

Ea a precizat că dacă autorităţile române doresc o finanţare mai mare pentru cele trei spitale trebuie să se angajeze în discuţii cu Comisia Europeană pe acest subiect, fapt care nu s-a întâmplat până acum.

Guvernul a aprobat, în 20 decembrie, un Memorandum care prevede construcţia Spitalelor Regionale de Urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova în două etape, în vederea obţinerii unei finanţări europene nerambursabile suplimentare. Prima etapă, finanţată din POR 2014 – 2020, prevede realizarea documentaţiilor necesare, iar cea de-a doua etapă, pentru viitorul program de finanţare 2021-2027, prevede construcţia şi operaţionalizarea spitalelor.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Oana Roman, alături de Alina Sorescu, după ce artista a povestit prin ce a trecut în timpul căsniciei cu Alexandru Ciucu: „Un trai în abuz...” Mesajul vedetei
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Ai cont sau card la Banca Transilvania? Anunț important pentru clienți. Ce trebuie să verifici cât mai repede pentru a nu rămâne fără bani
Capital.ro
CCR e obligată! Călin Georgescu: Singura formulă este reluarea turului II!
Playtech.ro
Secretul moldovencelor pentru cea mai bună salată de icre. Ce adaugă la final, ingredientul care îi schimbă radical gustul
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
„Oficiul Poștal Dispărut”, locul unde oamenii pot trimite scrisori morților pentru a-și alina dorul
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 gustări sănătoase pe care poți să le mănânci între mese. Au puține calorii și reduc pofta de zahăr
Spynews
Burger cu cartofi prăjiți, gătit de Horia Manea, la Meniu de vedetă. Rețeta pentru cel mai delicios sos
Evz.ro
Mari emoții pentru Halep. Începe procesul
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Ploieștiul a rămas fără apă caldă și căldură. Un cazan de la CET Brazi s-a spart marți dimineață
Cancan.ro
A comis-o grav… Ginerele lui Gigi Becali s-a afumat și a vrut s-o combine pe nepoata latifundiarului!
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Îi ia locul lui Călin Georgescu. A explodat bomba: Dacă nu-l lăsa CCR, candidează doamna Cristela. Ea îi bate pe toți
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Liderii AUR cer reluarea turului II al alegerilor anulate. Mutare-bombă după demisia lui Klaus Iohannis
substantial.ro
Donald Trump solicită pământuri rare ucrainene în schimbul ajutorului american
MediaFlux
SE RECALCULEAZĂ PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al României. Ce funcții a ocupat până acum și cum a evoluat politic