Crimă înfiorătoare în Dâmboviţa! Un cadavru fragmentat, găsit în apropiere de autostrada A1. Cine este victima

Este alertă în Dâmboviţa după ce un cadavru fragmentat a fost descoperit pe un câmp din apropierea autostrăzii A1, în zona satului Olteni. Poliţia precizează că este vorba despre cadavrul unei femei.
Mircea Filipescu
06 apr. 2024, 11:34
Crimă înfiorătoare în Dâmboviţa! Un cadavru fragmentat, găsit în apropiere de autostrada A1. Cine este victima

Cadavrul aflat în stare avansată de putrefacţie a fost descoperit de trei bărbaţi, care se întorceau cu maşina de la serviciu. Criminaliştii sunt de părere că victima avea în jur de 30 de ani şi că ar fi fost omorâtă în urmă cu o lună.

Anchetatorii cred, de asemenea, că victima este o femeie care a fost dată dispărută cu mai multe de o lună în urmă. Aceştia au solicitat realizarea de expertize genetice pentru stabilirea cu certitudine a identităţii persoanei ucise.

În urma realizării expertizei genetice, urmează să stabilească cu certitudine identitatea victimei. sâmbătă dimineaţă, 6 aprilie, pentru administrarea probatoriului în cauză, sub coordonarea procurorului de caz, peste 40 de poliţişti, sprijiniţi de jandarmi şi pompieri, au reluat cercetările în zona respectivă, fiind ridicate noi mijloace de probă. În continuare, se procedează la ridicarea de imagini de pe camerele de supraveghere video amplasate în zonele de interes pentru cauză”, a transmis Poliţia judeţeană Dâmboviţa.

Ancheta este în curs de desfăşurare, fiind condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Crimă înfiorătoare în Dâmboviţa! Cadavrul, băgat într-un sac de salubrizare de tipul celor distribuite de Primăria S5 în sector

Asasinul a învelit trupul ciopârţit în folie de plastic şi l-a ascuns într-un sac. Cadavrul a ieşit la iveală când animelele sălbatice au sfârşiat sacul. Se pare că este vorba despre un tip de sac ce ar aparţine Primăriei Sectorului 5.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a precizat că instituţia pe care o conduce împarte 10.000 de saci de salubrizare la 1.700 de asociaţii de locatari.

Sunt 1.700 de asociații de locatari. Se dau 10.000 de saci la fiecare, împărțit la cei 1.700 de locatari. Să știți că oamenii de la salubrizare nu dau acești sacii la persoană. Există persoane angajate la salubrizare, care se duc direct la președințile Asociațiilor de locatari”, a explicat edilul la România TV.

Cadavrul, descoperit de trei bărbaţi aflaţi într-o maşină

Trei bărbaţi care se întorceau cu maşina de la serviciu au văzut un picior.

A zis: uite un picior de om! Unde? Acolo! Zice: du-te să vezi dacă, într-adevăr, este un picior de om. Am mers până acolo şi am zis – hai să mergem de aici că într-adevăr e un picior. Ne-am urcat în maşină, am mers la poliţie„, a povestit unul dintre cei trei pentru Observator.

Foarte aproape de acest membru se mai afla un sac în care erau corpul, capul şi restul organelor. Acestea au fost descoperite ulterior de poliţiştii ajunşi la faţa locului.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Lucescu a adus psihologi la echipa națională. Cămătaru, primul beneficiar
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Electrocasnicul care va fi interzis în România, din 1 iulie 2025. Decizia oficială vine de la UE
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre