Rosen Anghelov, în vârstă de 56 de ani, pentru prinderea căruia au fost mobilizate poliţia şi armata, a fost descoperit mort duminică în pat, cu un pistol în mână, într-o vilă abandonată la nord de capitala bulgară, a declarat Natalia Nikolova, procuror regional al Sofiei, citată de France Presse.
„Expertizele fac posibil să se spună cu certitudine că el a murit de un foc tras cu mâna sa”, a anunţat ea. Decesul ar fi avut loc vineri.
Rosen Anghelov a fost acuzat de uciderea fostei sale iubite şi a cinci rude cu care ea îşi petrecea noaptea de Revelion la Novi Iskar în nordul Sofiei. El ar fi acţionat din gelozie, potrivit Parchetului.
Tragedia este cea mai sângeroasă din ultimii treizeci de ani în Bulgaria. Suspectul era de asemenea dat în urmărire de opt ani pentru a ispăşi o altă pedeapsă.
Potrivit presei bulgare, el a mai fost încarcerat pentru furt, viol şi corupere de minori şi a reuşit să-şi găsească locuri de muncă nedeclarate.
Ca şi România vecină, de la aderarea la UE în 2007, Bulgaria face obiectul unei supravegheri întărite din partea Comisiei Europene din cauza ineficienţei justiţiei şi a poliţiei sale, mai scrie AFP.