Criminalul Mihaelei Runceanu şi-a refăcut viaţa în Anglia

Criminalul Mihaelei Runceanu și-a refăcut viața în Anglia. La 10 ani de la eliberarea din pușcărie, Cosmin Ştefănescu nu s-a putut reintegra în societate și a fost nevoit să fugă din România.
Romania TV
09 mai 2017, 05:50
Criminalul Mihaelei Runceanu şi-a refăcut viaţa în Anglia

După ce a stat 17 ani în pușcărie pentru că a ucis-o pe cântăreața Mihaela Runceanu, Cosmin Ștefănescu, în vârstă de 48 de ani, trăiește în Anglia. I-a fost greu să se reintegreze în societate fiindcă oamenii au început să îl recunoască și să îl întrebe despre modul în care a făcut teribila crimă, scrie click.ro.

Cosmin Ștefănescu s-a angajat după eliberare la un magazin de haine din București, însă ura cu care îl priveau oamenii l-a făcut să fugă din țară. A ajuns în Anglia, unde lucrează la un depozit, după cum spune chiar el.

„Mi-e bine. Am plecat în Anglia. Lucrez la un depozit, în apropiere de Londra. Nu vreau să mai ştiu nimic despre România. Orice este posibil dacă vrei cu adevărat. Motivaţia o găsim în noi dacă o căutăm adânc”, a declarat criminalul.

Cosmin Ștefănescu vrea acum să își echivaleze studiile în psihologie și să lucreze în domeniu. Acum duce o viață liniștită în Anglia, unde se distrează cu prietenii lui și călătorește din oraș în oraș.

Criminalul a ucis-o pe cântăreața Mihaela Runceanu în noaptea de 1 noiembrie 1989.

Daniel Cosmin Ştefănescu a fost acuzat că a ucis-o cu brutalitate pe Mihaela Runceanu (34 de ani) în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1989, în jurul orei 1.00, în propria ei casă. Artista a fost strangulată cu cablul de la telefon, apoi arsă cu cruzime, când era încă vie. Mihaela Runceanu îl chemase pe Daniel Cosmin Ştefănescu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, în garsoniera ei din Dristor, să vadă împreună un film la video. Erau amici de aproape un an, de când o prietenă comună le făcuse cunoştinţă. Cântăreaţa era supărată şi tocmai de aceea nici nu a rămas să vadă pelicula până la capăt. I-a spus bărbatului că merge să facă o baie şi apoi la culcare. S-au înţeles ca el să plece, atunci când se termină filmul. Însă, potrivit rechizitoriului, după ce artista a adormit, Daniel a sugrumat-o cu un cablu de telefon şi apoi a dat foc locuinţei. Ştefănescu a fost condamnat la 25 de ani de puşcărie, dar a fost eliberat în 2006, după 17 ani.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Comuna din România care stă pe o adevărată comoară. S-a descoperit un zăcământ colosal de țiței sub ea, localnicii speră să le pice o sondă pe terenuri
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Aparatele care umflă nota mai ales noaptea. Mulți români nu le scot din priză
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante