„Am discutat ieri la Deva cu doamna ministru (n.r. – Mariana Câmpeanu), care din nou era în dilema demisiei. Eu i-am spus să aştepte până azi pentru că, în funcţie de decizia premierului, vom şti dacă mai este vreunul dintre noi la guvernare şi probabil că, aşa cum merg lucrurile, nici doamna Câmpeanu, nici altcineva nu va mai fi la guvernare dintre liberali”, a spus Antonescu.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că, deşi a avut o discuţie cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, despre starea ei de sănătate, nu s-a pus problema ca aceasta să rămână în Cabinetul Ponta în situaţia în care PNL va decide să iasă de la guvernare.
„Îşi va continua activitatea şi, în funcţie de decizia PNL, miercuri va proceda în consecinţă. Doamna Câmpeanu mi-a spus foarte clar că decizia va aparţine PNL. Nu am discutat excluderea, dar mi-aş dori un ministru la fel de competent ca doamna ministru Câmpeanu. Ştiţi foarte bine că am o părere foarte bună despre activitatea doamnei Câmpeanu, dar nu s-a pus problema ca doamna Câmpeanu să continue într-un Guvern din care PNL îşi retrage miniştrii”, a spus Ponta, luni, la finalul şedinţei BP al PSD.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, efectuează luni şi marţi o vizită oficială în Austria.