Crin Antonescu, despre Eduard Hellvig: ”Are toate elementele să facă politică mare. Știu că e interesat de PNL”

Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a declarat duminică, despre fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, că este un personaj care şi-a construit o carieră și are toate elementele pentru a fi un om politic de cel mai înalt nivel.
Mircea Filipescu
06 nov. 2023, 08:35
Crin Antonescu, despre Eduard Hellvig: ”Are toate elementele să facă politică mare. Știu că e interesat de PNL”

”Hellvig este un personaj care şi-a construit o carieră, care are toate elementele, tot bagajul, ca să facă politică şi politică mare. Nu ştiu dacă vrea sau nu”, a spus Crin Antonescu, el precizând că acesta este ”un produs al PNL”.

”Ştiu că este legat, interesat de destinul PNL, ştiu că este un om care vrea să facă o politică de dreapta. Ce va face domnul Hellvig, nu ştiu”, a precizat el, la Prima News.

Crin Antonescu a mai declarat că nu împărtășeşte deloc ”grija prefăcută a unora pentru destinul PNL”.

”Cred că există un prohod programat de către unii, toată lumea moare de grija PNL-ului”, a spus Antonescu, el precizând că PNL este ”la fel de sănătos şi la fel de bolnav ca media politicii româneşti, ca PSD, ca USR”.

Potrivit lui Antonescu, PNL are resurs pentru că este un partid mare pentru că are două lucruri esenţiale, un trecut, un brand şi un blazon şi are resurse care nu înseamnă neapărat oameni ci resurse pentru a da cu rezultate convenabile bătălii precum alegerile europarlamentare.

Citește și: Nicolae Ciucă, dezvăluiri nebănuite: „N-am fost niciodată în concediu în străinătate. Nu știu dacă ne ajunge o viață să descoperim România și frumusețile ei”

”Nu cred că PNL are mari motive să se panicheze”, a completat Antonescu, precizând că ”PNL are toate motivele să ia în serios ce urmează”, arătând că este posibil să nu mai aibă preşedinte.

Despre candidatul la prezidenţiale, Crin Antonescu a afirmat că ”Nicolae Ciucă ar putea fi un foarte bun candidat la preşedinţie.

”Un militar are nişte calităţi care sunt foarte utile în politică, pentru că şi politica este o bătălie, cu mijloace civile, fără arme, dar o bătălie”, a spus Antonescu. El le-a răspuns celor care spuneau că este în pericol democraţia, în partid sau nu ştiu unde, dacă vine un general.

”Eu zic că bine ar fi să vină generalul!”, a arătat Crin Antonescu, precizând că ”asta nu înseamnă afectarea democraţiei ci înseamnă capacitatea de a conduce, pentru că un partid trebuie condus şi un general trebuie să arate că ştie să conducă”.

Citește și: Victor Ponta nu vrea locul lui Nicușor Dan de la Primăria Capitalei: „De ce să mă puneți pe mine dacă nu sunt bun? Nu vreți să-i lăsăm pe Piedone, Băluță, Negoiță, care se pricep?” | EXCLUSIV

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Motivul pentru care a fost respins Călin Georgescu. Ce s-a descoperit în dosarul depus la BEC
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Horațiu Potra vrea revoltă. Cere ca românii să iasă înarmați pe străzi
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Respins! Decizie la BEC pentru Călin Georgescu. Verdictul final privind candidatura a venit azi, 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Indemnizaţie de bunic 2025. Ce sume oferă statul pentru a avea grijă de nepoţi. Ce vârstă trebuie să aibă beneficiarii
MediaFlux
Reacția lui Elon Musk, după respingerea candidaturii lui Georgescu: ”E o nebunie”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT