Crin Antonescu: Nici nu sunt şi nici nu simt să fiu obiectul unei tranzacţii

Crin Antonescu a declarat vineri că speră ca discuţia privindu-l pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu să se închidă, el arătând că nu este şi nici nu simte să fie "obiectul unei tranzacţii", aşa cum susţine premierul Victor Ponta, transmite Agerpres.
Romania TV
24 mai 2013, 16:08
Crin Antonescu: Nici nu sunt şi nici nu simt să fiu obiectul unei tranzacţii

„Dacă ar tranzacţiona numai dl Sorin Roşca Stănescu nici nu aş fi foarte alarmat. Nici nu sunt şi nici nu simt să fiu obiectul unei tranzacţii, nici nu vreau să completez această discuţie, sper însă că ea se închide, că altfel luăm acolo nişte măsuri de înăsprire a disciplinei la protocol şi te pomeneşti pe cine sancţionăm, că deocamdată dl Sorin Roşca Stănescu tace, după cum vedeţi. Este o apreciere a premierului, pentru care are sau nu are argumente. Este problema domniei sale. Eu sunt bine, sănătos şi în afara oricărui pericol”, a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Premierul Victor Ponta l-a catalogat joi pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu drept ‘un diversionist de meserie’, care se ocupă ‘cu spart alianţe’, subliniind însă că opţiunea sa este de a continua guvernarea în formula USL.

„Supărarea cu Roşca Stănescu nu a fost una simplă, de moment. În primul rând, s-a acumulat, pentru că domnul Roşca Stănescu nu-i un simplu senator, e un diversionist de meserie, dânsul cu asta se ocupă, cu spart alianţe şi cu băgat strâmbe prin piaţă şi o face cu talent. Cred că a fost cu toţi şi pe rând i-a tranzacţionat pe toţi şi părerea mea e că-l va tranzacţiona şi pe domnul Antonescu la un moment dat, dar asta e problema lor deja. De la cazul respectiv am ajuns la ideea că trebuie să stabilim nişte reguli mai clare apropo de responsabilitate – fie că e vorba de un senator PSD, fie că e vorba de unul PNL – responsabilitate faţă de solidaritatea coaliţiei, mai ales că vor veni alegerile europarlamentare, moment foarte delicat, pentru că, dacă dăm drumul la ceartă, vă daţi seama că n-o va mai opri nimeni. Dacă nu facem nişte reguli clare, aşa cum am avut în 2012, când am reuşit şi am ţinut liniştea şi pacea în USL, va fi foarte greu”, a afirmat Victor Ponta, la un post de televiziune.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe