Cristi Borcea despre condamnarea din Dosarul Transferurilor: Este nelegală şi netemeinică

Fostul acţionar şi preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat marţi că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este "nelegală şi netemeinică" şi că îşi va susţine nevinovăţia în cadrul recursului pe care l-a înaintat.
Romania TV
13 nov. 2012, 14:33
Cristi Borcea despre condamnarea din Dosarul Transferurilor: Este nelegală şi netemeinică

Consider hotărârea instanţei de apel nelegală şi netemeinică. Am declarat recurs în cursul zilei de azi, recurs pe care îl voi motiva după ce voi vedea motivarea instanţei de apel. Îmi susţin nevinovăţia şi arăt că toate activităţile mele în legătură cu transferurile fotbaliştilor ce fac obiectul dosarului s-au circumscris strict prevederilor legale. Nu am de făcut mai multe comentarii în acest moment, procedura judiciară desfăşurându-se în continuare„, a declarat Borcea pentru Mediafax.

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare şi şase ani interzicere a unor drepturi, în Dosarul Transferurilor, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de peste 1,2 milioane de dolari de la Cristian Borcea, în urma implicării sale în transferul fotbaliştilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara şi Dan Alexa. CAB l-a obligat pe Borcea la plata către ANAF a unei importante sume de bani şi a încă 258.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care iniţial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunţarea unei sentinţe pentru 12 noiembrie, când a dictat sentinţe cu închisoare între trei şi opt ani pentru cei opt oameni de fotbal.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
O mare fabrică se ridică în inima România. Locuri de muncă și beneficii pe termen lung
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul fetiței de 3 luni care a murit sub ochii părinților, după o infecție virală. Familia cere dreptate: „Se vedea că are dureri mari”
Cancan.ro
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Veniturile încasate în străinătate, în atenția ANAF. Românii riscă decizii de impunere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”