„Ministrul Transportului a fost ieri cu trenul la mare. A ajuns cu 5 minute mai devreme. Cică a vrut sa cunoască condițiile de transport oferite de CFR. E ca și cum eu aș merge cu autocarul intre Cluj și Sibiu și aș spune că am cunoscut condițiile din autobuzele de la țară.
Așadar, pentru o cunoaștere aprofundată, îi propun ministrului să facă o călătorie pe ruta Iași-Timișoara și fără camere de filmat după el. Trenul de pe această rută se numește „Trenul foamei”, dar condițiile sunt însă demne de numele „Trenul groazei”. Apoi mai vorbim de eforturi de îmbunătățire, căci am făcut ruta asta acum 25 ani când eram student la Iași și în prezent mai merg spre Oradea sau spre V.Dornei, dar condițiile sunt aceleași, după un sfert de secol”, a scris Cristi Dănileţ, pe Facebook.