Cristi Minculescu apare în Dosarul Transferurilor. Vezi cum a ajuns să fie implicat

Solistul Cristi Minculescu a ajuns să fie implicat în Dosarul Transferurilor în urma unei gafe a jurnaliştilor de la Sports Illustrated.
Romania TV
13 nov. 2012, 06:20
Cristi Minculescu apare în Dosarul Transferurilor. Vezi cum a ajuns să fie implicat

În fotografia ce însoţeşte articolul despre condamnările din Dosarul Transferurilor din fotbalul românesc pe site-ul Sports Illustrated apare nimeni altul decât fostul solist al trupei Iris, Cristi Minculescu.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul impresarilor şi finanţatorilor din fotbal a stârnit interes şi pentru presa străină care a prezentat corect informaţiile, dar nu a reuşit să facă acelaşi lucru şi cu imaginea celor implicaţi.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat luni la închisoare pe toţi cei 8 inculpaţi în Dosarul Transferurilor. Cele mai grele pedepse le-au primit impresarii Victor şi Ioan Becali, condamnaţi la 8 şi, respectiv, 7 ani de închisoare, cu executare. De asemenea, fost preşedinte executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea, a primit 7 ani de închisoare, cu executare. Au mai primit pedepse cu suspendare Gică Popescu şi MM Stoica. Deciziile pot fi atacate cu recurs.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
O mare fabrică se ridică în inima România. Locuri de muncă și beneficii pe termen lung
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul fetiței de 3 luni care a murit sub ochii părinților, după o infecție virală. Familia cere dreptate: „Se vedea că are dureri mari”
Cancan.ro
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Veniturile încasate în străinătate, în atenția ANAF. Românii riscă decizii de impunere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”