Cristi Pulhac s-a aflat în echipa Faimoşilor în al doilea sezon al show-ului tv Exatlon România. Sportivul a mărturisit că ce se întâmplă, de fapt, în timpul filmărilor, e total diferit de ce se vede la televizor.
„Când ajungi acolo îți dai seama de realitatea jocului. E total diferit față de ce vedem noi la televizor. Eu, după 4 luni jumătate petrecute acolo, am avut vreo două săptămâni în care am fost mai retras.
După două luni de zile, mintea ta deja e acolo, te rupi, nu mai vorbești cu nimeni. Te gândești că asta e lumea ta, că vei trăi acolo”, a povestit Pulhac, la GSP Live.
El a mai mărturisit că a slăbit 12 kilograme pe parcursul filmării emisiunii şi că regulile erau foarte stricte.
„Când am ajuns acolo ne-au lăsat până la ora 12:00 noaptea, apoi ne-au luat telefoanele, hainele, tot. Le-au închis într-un dulap. Le-ai primit atunci când ai ieșit.
De mâncat? Am slăbit 12 kilograme. Cea mai consistentă masă era dimineața, două ouă. Proteină! E dusă puțin la extrem experiența.
Ceea ce te face să te transformi, să nu mai reziști, sunt și oamenii cu care stai zi de zi. Intervine ura, intervine răutatea. Când am plecat, în avion, toți eram prieteni. Acolo vezi adevărata față a oamenilor, nu cea de pe Instagram”, a mai spus Cristi Pulhac.
Cristi Pulhac, 37 de ani, este un fost fotbalist care s-a consacrat la Dinamo. A mai jucat in Spania, Ayerbaidjan si Polonia. Dupa retragere a pariticpat la mai multe reality show uri.