Cristian Adomniţei scapă de arest. Şeful CJ Iaşi, plasat sub CONTROL JUDICIAR

Preşedintele CJ Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, aflat în arest la domiciliu, va fi cercetat sub control judiciar pe 30 de zile, în dosarul în care este suspectat pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Decizia Curții de Apel Iași este definitivă.
Iulian Tudor
25 iun. 2015, 15:39
Cristian Adomniţei scapă de arest. Şeful CJ Iaşi, plasat sub CONTROL JUDICIAR

Instanţa a hotărât însă că acesta nu va putea să își exercite profesia și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta de care este acuzat, prin urmare el nu va putea reveni la șefia Consiliului Județean, de unde este suspendat.

Citeşte şi: Cristian Adomniţei, plasat din nou sub control judiciar

Magistrații Curții de Apel Iaşi au decis să revoce și interdicția de a părăsi țara pe care o stabilise în primul termen Tribunalul Iași, Cristian Adomniței putând părăsi teritoriul țării pe perioada cercetării sale sub control judiciar.

Adomniţei a primit și interdicția de a se apropia sau de a comunica direct sau indirect cu inculpații din dosar, dar nici cu ceilalți suspecți sau martori din dosar.

În cazul în care președintele CJ Iași nu respectă interdicțiile impuse de către instanță, controlul judiciar poate fi înlocuit cu o măsură preventivă mai aspră.

În 19 mai, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost suspendat din funcţie, printr-un ordin al prefectului judeţului Iaşi, Dan Cârlan, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu.

Citeşte şi Cristian Adomniţei, „înfundat” chiar de fina lui Nichita în „Dosarul Albumul”

Cristian Adomniței a fost reținut, în 7 mai, de către procurorii DNA, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga și Carmen Irimescu, angajate ale CJ, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a județului.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Portalul secret către lumea zeilor și a spiritelor. Un loc desprins din altă lume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
O țară din Europa blochează accesul la TikTok timp de un an! Măsura intră în vigoare de joi,13 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură