Cristian Borcea, audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost adus miercuri de la penitenciar la Curtea de Apel București, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul dezafilierii ilegale a Universității Craiova.
Filip Stan
08 mart. 2017, 11:17
Cristian Borcea, audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

În declarația dată în fața instanței, Borcea a spus că a participat la ședința Comitetului Executiv al FRF din 8 iulie 2011, unde a expus situația litigiului dintre cluburile Dinamo și Pandurii Târgu Jiu cu privire la jucătorul Ilie Iordache. Dinamo câștigase toate litigiile cu Pandurii la comisiile Federației, însă clubul din Târgu Jiu deschisese proces în instanța civilă și solicita să nu plătească o clauză de reziliere a jucătorului în valoare de un milion de euro.

Borcea a precizat că l-a întrebat atunci pe Adrian Stângaciu, juristul FRF, dacă acțiunea în instanță este regulamentară, iar acesta i-a transmis că nu este compatibilă cu regulamentele FIFA și UEFA.

„Adrian Stângaciu mi-a zis și de un alt litigiu, cel cu Universitatea Craiova, care a formulat o acțiune în civil, însă eu nu eram interesat de acest litigiu”, a precizat Borcea.

În timpul procesului, Mircea Sandu a intervenit și l-a întrebat pe Borcea care sunt consecințele acțiunilor introduse la instanțele civile de cluburile Pandurii și Universitatea Craiova, transmite Agerpres.

„Stângaciu ne-a comunicat că au fost încălcate anumite articole și paragrafe din normele FIFA și UEFA”, a răspuns Borcea.

Întrebat de judecător cum s-a ajuns la cuvântul „excludere”, Borcea a declarat: „Adrian Stângaciu a spus că pentru acele acțiuni, cluburile riscă excluderea conform statutului. Atunci a intervenit Mitică Dragomir: ‘Fraților, ne nenorocim! Rămânem fără bani și se anulează contractul cu televiziunile, nu mai vin bani la fotbal și fotbalul românesc moare’ . Dragomir a solicitat ca excluderea să fie ultima soluție. La solicitarea lui Mircea Sandu, s-a pus în discuție trimiterea a două adrese către cluburi, prin care li s-a dat un termen în care să renunțe la acțiunile pe care le-au formulat în fața instanțelor. Propunerea a fost acceptată de membrii Comitetului Executiv, însă nu pot preciza dacă au fost și emise adresele, pentru că a doua zi eu am plecat în SUA, unde am stat 7 — 8 luni. (…) Dumitru Dragomir nu m-a influențat niciodată în exprimarea unui vot (…) Eu am exprimat voturile conform propriei conștiințe, nefiind influențat în niciun fel de Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir”.

Cristian Borcea se află închis la Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 6 ani și 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir au fost condamnați de Tribunalul București, în iunie 2016, la câte trei ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii ilegale a Universității Craiova.

Potrivit deciziei tribunalului, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați să plătească în solidar cu FRF și LPF despăgubiri către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA în valoare de 1.084.592.000 lei (aproximativ 240 milioane euro).

Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu apel.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată în iunie 2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

De asemenea, au fost deferite justiției și FRF și LPF pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reținut că, în data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron este Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

„Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanți ai FRF, respectiv LPF — Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului”, declară DNA.

Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale — 20 iulie 2011.

„Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu ‘un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp’. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului”, susțin procurorii.

DNA mai precizează că, în 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului și totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster