Cristian Buşoi: UE va putea produce în 3 luni tot ceea ce e necesar în materie de echipamente de protecţie pentru cadrele medicale

Europarlamentarul Cristian Buşoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European, a anunţat că, în aproximativ trei luni, UE nu va mai fi dependentă de echipamentele de protecție din import.
Romania TV
03 apr. 2020, 06:58
Cristian Buşoi: UE va putea produce în 3 luni tot ceea ce e necesar în materie de echipamente de protecţie pentru cadrele medicale

„Împreună cu coordonatorii grupurilor politice din Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie pe care o conduc în Parlamentul European am avut ieri o videoconferință cu comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton, reprezentantul Franței în Comisia Europeană, la care am discutat despre deciziile de ultimă oră ale Uniunii Europene în lupta împotriva COVID-19.

Obiectivul nostru principal este să protejăm industria europeană și să eliminăm barierele de pe piața internă, astfel încât toate materialele necesare cadrelor medicale să ajungă rapid acolo unde este nevoie de ele.
Comisarul Breton, care este responsabil și de industria europeană, ne-a asigurat că încă din primele zile ale crizei a luat legătura cu toți marii producători de măști și alte echipamente de protecție utile personalului medical, precum și cu producătorii de ventilatoare pentru respirație din toate țările UE. Toate companiile s-au mobilizat și au crescut producția de până la de trei ori, lucrând 24 de ore din 24. Mai mult, producătorii din industria auto și aeronautică s-au reorganizat și au adaptat liniile de producție pentru a fabrica ventilatoare necesare în secțiile de Terapie Intensivă. Industria textilă s-a adaptat, de asemenea, și a început să producă echipamente de protecție pentru personalul din spitale, iar acest lucru se întâmplă și inclusiv România.

Cu tot acest sprijin din partea industriei europene, în aproximativ trei luni, UE nu va mai fi dependentă de echipamentele de protecție din import”, a anunţat Cristian Buşoi pe Facebook.

Europarlamentarul PNL a avertizat că „sectorul industrial trebuie pregătit și sprijinit să facă față cererii mari, care va veni în perioada următoare nu doar din UE, ci și din Marea Britanie, SUA și Africa”.

„Este vital să protejăm companiile și industria. Uniunea Europeană nu trebuie să ofere doar consultanță în această perioadă, ci și un sprijin financiar consistent, fără precedent pentru companii.

Este clar că avem nevoie de un răspuns economic global la această criză medicală, de flexibilitatea deplină a normelor fiscale ale UE și revizuirea normelor privind ajutoarele de stat. Fiecare euro disponibil trebuie utilizat pentru a proteja sănătatea, viața și traiul cetățenilor.

Cele 37 de miliarde de euro din Inițiativa de Investiții, din care României îi revin 3,1 miliarde, trebuie folosiți pentru ca IMM-urile și sectorul de sănătate să aibă lichidități”, a mai spus Buşoi.

„În calitate de președinte al ITRE, dar și ca medic, i-am cerut comisarului Breton măsuri imediate și garanția că Executivul european va sprijini sectoarele cele mai afectate de această criză.

Comisia Europeană trebuie să fie alături de IMM-uri, de sectorul medical și de toate companiile care și-au reorganizat producția pentru a suplini lipsurile din lanțul de aprovizionare. Uniunea trebuie să fie capabilă să răspundă tuturor cererilor din piață rapid și consistent”, a mai spus Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH