Cristian Cioacă a fost adus în arestul central al Poliţiei Capitalei

Cristian Cioacă, arestat preventiv în dosarul uciderii soţiei sale - Elodia Ghinescu -, a fost adus, miercuri seară, la arestul central al Poliţiei Capitalei, unde va fi încarcerat, în conformitate cu decizia definitivă luată de Curtea de Apel Bucureşti.
Romania TV
05 dec. 2012, 20:04
Cristian Cioacă a fost adus în arestul central al Poliţiei Capitalei

După anunţarea hotărârii instanţei, Cioacă a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Piteşti, încătuşat şi dus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Escortat de colegii săi de la IPJ Argeş, el a fost adus ulterior, cu maşina, la Direcţia Cercetări Penale din Bucureşti, reprezentanţii IPJ Argeş confirmând că nu au fost probleme deosbite în punerea în aplicare a mandatului. „Au fost îndeplinite formalităţile impuse de lege în astfel de situaţii, iar ulterior maşina cu colegii mei de la IPJ Argeş a plecat spre Capitală, unde Cristian Cioacă va fi predat poliţiştilor de la Direcţia de Cercetări Penale din Bucureşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisarul şef Dănuţ Dinu.

Şeful IPJ Argeş a dispus, miercuri seară, suspendarea din funcţie a inspectorului principal Cristian Cioacă.

Miercuri, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis recursul procurorilor faţă de decizia Tribunalului Bucureşti prin care fusese respinsă cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Cioacă. Procurorii formulaseră solicitarea în lumina unor noi probe care l-ar incrimina pe Cioacă.

Decizia CAB de arestare preventivă, care este definitivă, a fost luată în unanimitate de către completul de trei judecători care a judecat recursul procurorilor.

Avocata lui Cioacă, Maria Vasii, a declarat, miercuri, după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia, că, în opinia sa, demersurile anchetatorilor de până acum nu reprezintă o anchetă adevărată şi că o anchetă reală va începe după ce dosarul va fi trimis judecătorilor, când cazul va fi analizat „pe toate părţile.

Vasii a precizat că, până la acest moment, anchetatorii au lucrat pe o singură pistă şi au avut în vedere un singur suspect, fără a analiza şi fără a lua în calcul şi alte ipoteze.

Tribunalul Bucureşti respinsese, în 28 noiembrie, cererea de arestare preventivă a poliţiştului. În urma deciziei acestei instanţe, Cioacă le-a declarat râzând reporterilor că s-au spus multe despre el şi că îl aşteaptă un copil acasă.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme au cerut şi în toamna anului 2007 arestarea preventivă a lui Cioacă, pentru uciderea avocatei braşovene Elodia Ghinescu, însă solicitarea a fost respinsă deoarece nu a fost găsit cadavrul. Instanţa supremă reţinuse atunci infracţiunea de omor calificat în cazul lui Cioacă şi impusese o interdicţie de a nu părăsi ţara, măsură ce a fost valabilă patru luni.

Între timp, criminaliştii au mai găsit probe care să-l incrimineze pe Cristian Cioacă, plus că Elodia Ghinescu a fost declarată decedată de către o instanţă din Braşov.

Tribunalul Bucureşti a susţinut, în motivarea deciziei din 28 noiembrie, că pronunţarea unei hotărâri declarative de moarte a Elodiei Ghinescu nu exclude în mod absolut ca aceasta să fie în viaţă, câtă vreme nu s-a putut constata în mod fizic decesul, astfel că instanţa a respins cererea de arestare a lui Cristian Cioacă.

„Faptul că legiuitorul a recunoscut pentru cel care este în viaţă, dar care a fost cel declarat judecătoreşte mort, dreptul de a cere anularea unei asemenea hotărâri, relevă caracterul relativ al realităţii stabilite în această procedură”, a arătat judecătorul care a respins cererea de arestare a lui Cioacă – suspectat de cinci ani pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu.

Anchetatorii susţin că poliţistul Cristian Cioacă, suspectat de uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu, deşi nu face cereri de eventuale probe în apărare, merge la emisiuni TV lansând versiuni fanteziste şi transformând, în mod regretabil, pe victima unei infracţiuni de omor în sursă de divertisment.

Criminaliştii explică în cererea instanţei prin care a cerut arestarea preventivă a poliţistului Cristian Cioacă – suspectat de cinci ani de asasinarea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu – că după uciderea victimei, inculpatul a tranşat cadavrul pentru a facilita ascunderea lui şi evitarea tragerii la răspundere penală.

„Nu trebuie omis nici impactul periculos pe care ipoteza neluării unor măsuri ferme împotriva persoanelor care comit fapte de acest gen îl poate avea asupra activităţii de prevenţie, întrucât se acreditează ideea eronată că acţiunile menite a ascunde cadavrul urmare comiterii unui omor ar putea asigura evitarea tragerii la răspundere penală”, motivează anchetatorii cererea de arestare a lui Ciocă, solicitare care însă a fost respinsă în 28 noiembrie de către un judecător al Tribunalului Bucureşti.

Judecătorul Florin Purigiu de la Tribunalul Capitalei consideră că „descoperirea unor probe noi sau apariţia unei hotărâri declarative de moarte nu constituie temeiuri noi care să poată întemeia o nouă propunere de arestare, întrucât existenţa indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit fapta a fost reţinută de instanţa supremă, atunci când a luat faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi ţara”, astfel că a respins solicitarea anchetatorilor.

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) a Parchetului instanţei supreme au susţinut în cererea de arestare a lui Cioacă faptul că în perioada următoare comiterii infracţiunii de omor şi ascunderii cadavrului, inculpatul a procedat la ascunderea şi distrugerea mijloacelor de probă, aruncând în râpa situată la 4,6 km de Poiana Braşov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale victimei, spălând totodată urmele sub formă de stropi de sânge de pe vopseaua lavabilă şi aplicând un strat suplimentar de glet şi de vopsea lavabilă în zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor.

„Acest fapt, chiar dacă nu poate fi reţinut ca temei separat de arestare, având în vedere formularea cazului de la litera b a art.148 Cpp-«există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului […]» – constituie un alt element care prezintă pericol concret pentru ordinea publică”, notează procurorii.

Inculpatul, în calitatea de ofiţer de poliţie, obligat să vegheze la respectarea şi aplicarea legii, nu numai că a încălcat grav ordinea de drept prin uciderea propriei soţii, dar s-a şi folosit de pregătirea şi experienţa sa profesională pentru a ascunde urmele infracţiunii, cunoscând faptul că mijloacele de tehnică criminalistică existente în dotarea organelor de urmărire penală la momentul respectiv, făceau extrem de dificilă detectarea urmelor de sânge aflate sub noul strat de vopsea, susţin anchetatorii.

În ceea ce priveşte atitudinea inculpatului după comiterea faptei, procurorii consemnează că înainte de a se prevala de dreptul la tăcere, acesta a negat în mod constant comiterea faptei.

„Cu privire la acţiunile inculpatului, ilustrative pentru atitudinea generală a acestuia în timpul investigării infracţiunii de omor, având-o drept victimă pe soţia sa, procurorul arată următoarele: cu toate că nu formulează cereri de probaţiune, apare în emisiuni televizate în care lansează versiuni fanteziste privind locaţia în care s-ar afla victima în acest moment, pe care parchetul le-ar ignora în mod deliberat, agitând în acest fel opinia publică. Acesta afirmă, de exemplu, că aceasta ar fi putut fi inclusă într-un program de protecţie a martorilor, fapt care ar justifica în opinia lui omisiunea de a-şi contacta … mai mult de 5 ani. Susţine, de asemenea, că în baza de date privind persoanele urmărite internaţional, ar exista o semnalare potrivit căreia victima, identificată de organele de poliţie dintr-un alt stat, ar fi afirmat că nu mai doreşte să fie contactată de familie. Ambele afirmaţii sunt contrazise de verificările efectuate în cauză, fiind simple invenţii; după ce refuză în mod constant să fie prezent la examinarea criminalistică a locului faptei, face afirmaţii privind „plantarea” de probe, încercând să acrediteze ideea unei conspiraţii a instituţiilor statului împotriva sa. Această atitudine este cu atât mai reprobabilă cu cât vine din partea unui ofiţer de poliţie, lucrător de poliţie judiciară până în momentul retragerii avizului în acest sens; deşi în cuprinsul plângerilor referitoare la măsurile luate împotriva sa contestă modul de efectuare a unor activităţi, cum ar fi testarea la poligraf, refuză să se supună la refacerea lor la solicitarea procurorului”, au susţinut anchetatorii, afirmaţii consemnate în motivarea deciziei judecătorului, dată publicităţii luni.

Procurorii mai afirmă că toate aceste împrejurări au condus la transformarea regretabilă a victimei unei infracţiuni de omor (comisă de propriul soţ, ofiţer de poliţie, în apropierea copilului minor al acestora), în sursă de divertisment, de umor de situaţie – fapt de notorietate, care nu mai necesită administrarea de probe.

„Ca urmare, neluarea faţă de autorul infracţiunii a unor măsuri ferme după descoperirea unor elemente probatorii noi, care au caracterul unui moment de cotitură în evoluţia anchetei, în condiţiile existenţei unei atenţii fără precedent din partea opiniei publice în legătură cu parcursul prezentului dosar, atenţie nezdruncinată sau chiar intensificată de trecerea unui interval important de timp de la comiterea faptei, ar încuraja satirizarea unei infracţiuni deosebit de grave, ar tulbura opinia publică şi i-ar afecta grav încrederea într-un sistem real de valori, generând atitudini de neîncredere la adresa organelor statului chemate să protejeze ordinea socială”, subliniază procurorii.

În motivarea deciziei s-a mai precizat că achetatorii au găsit urme de sânge aparţinând Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, găsit în torpedoul maşinii lui, pe mocheta din portbagaj şi în mai multe locuri din apartamentul lor, stabilind că poliţistul, după ce a ucis-o, i-a tranşat trupul, pentru a-l putea ascunde.

Pentru că Tribunalul a refuzat să emită mandat, apreciind între altele că cererea are autoritate de lucru judecat, procurorii SUPC din cadrul Parchetului Înaleti Curţi de Casaţie şi Justiţie a făcut contestaţie, iar judecători ai Curţii de Apel Bucureşti au hotărât arestarea poliţistului Cristian Cioacă

În 8 noiembrie 2011, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, a fost declarată moartă, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov.

În 7 februarie 2012, certificatul de deces al avocatei Elodia Ghinescu a fost eliberat, de către Primăria Câmpulung Muscel, după ce decizia de declarare a morţii acesteia a devenit definitivă şi irevocabilă, certificatul fiind depus la dosarul în care poliţistul Cristian Cioacă este cercetat pentru omor.

Între timp, în urma unei analize realizate cu un aparat achiziţionat de Poliţia Română în anul 2010, respectiv Crimelight, criminaliştii au descoperit pe pereţii dormitorului locuinţei Elodiei Ghinescu, sub zugrăveală, multe urme de sânge.

Şi în 2007, anchetatorii au găsit multe pete de sânge în locuinţa celor doi soţi, după ce acestea fuseseră spălate.

Cioacă şi-a susţinut nevinovăţia, în faţa judecătorilor, şi a spus că soţia sa îl înşela. „Eu încă imi mai aştept soţia acasă. Sunt sigur că o să apară. Nu am nicio legătură cu acuzaţiile ce mi se aduc”, afirma atunci Cioacă.

Ulterior, el susţinea în emisiuni televizate că soţia sa îi trimite mesaje din străintate, ba şi diverse cadouri.

Anchetatorii au susţinut, în solicitarea lor de arestare din 28 noiembrie 2012, că poliţistul Cristian Cioacă, suspectat de uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu, deşi nu face cereri de eventuale probe în apărare, merge la emisiuni TV lansând versiuni fanteziste şi transformând, în mod regretabil, pe victima unei infracţiuni de omor în sursă de divertisment.

După dispariţia Elodiei Ghinescu, anchetatorii au pus sechestru asiguratoriu asupra imobilului acesteia, astfel că soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, nu l-a putut înstrăina.

Între timp, criminaliştii au continuat să strângă probe. Astfel, au fost ridicate urme de sânge găsite în locuinţa lui Ghinescu, respectiv din dormitorul acesteia, în urma analizei Crimelight, au fost transmise Institutului Naţional de medicină legală, care a comunicat procurorilor, marţi, 27 noiembrie, faptul că ADN-ul corespunde avocatei Elodia Ghinescu.

Astfel, procurorii l-au convocat, în 28 noiembrie, pe Cristian Cioacă la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă noile probe, dar şi că s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa, precum şi că va fi cerută arestarea preventivă a sa.

Întrucât i-a fost respinsă solicitarea de a reveni în postul de ofiţer la Departamentul judiciar al IPJ Braşov, competenţa de a-l judeca pe Cioacă a revenit instanţei ordinare, respectiv tribunalului.

Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, de la Poliţia din Argeş, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind – potrivit acestuia – acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.

Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete de sânge al Elodiei.

În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov a fost găsită uniforma de vară de poliţist a lui Cioacă, plus alte obiecte ale acestuia, dar şi ale Elodiei.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Trei polițiști răniți grav într-un accident la Borșa, șoferul vinovat a fugit de la locul faptei
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?