Cristian Cioacă, primele cuvinte după eliberarea din închisoare: „Astăzi e prima zi din restul vieţii mele!”

Fostul poliţist Cristian Cioacă a fost pus în libertate după ce Tribunalul Argeş a admis cererea sa de liberare condiţionată. "Astăzi e prima zi din restul vieţii mele", a spus el, marţi, la ieşirea din penitenciar.
Filip Stan
22 aug. 2023, 17:16
Cristian Cioacă, primele cuvinte după eliberarea din închisoare:
Cristian Cioacă dezvăluluie ce s-a întâmplat, de fapt, în noaptea de 29 spre 30 august 2007. "Mă înșela, a trebuit să fac asta!"

Tribunalul Argeș a decis, marți, eliberarea lui Cristian Cioacă, condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Cu zâmbetul pe buze, purtând o șapcă cu inscripția „Police”, Cioacă a oferit câteva declarații jurnaliștilor care l-au așteptat la poarta Penitenciarului Mioveni. Cioacă și-a început discursul spunând că aceasta este prima zi din restul vieții sale, se arată într-un filmuleț publicat de presa din Argeș.

„Salut decizia legală și corectă a judecătorilor. Am fost de-a lungul anilor implicată în aceste proceduri. Niciodată vinovăția sa nu a fost dovedită. Procesul nu s-a judecat după regulile unui proces unui proces corect, ci s-a judecat mai mult pe concepte afective și de impact, în media. Astăzi este o decizia corectă în care găsim atât lege cât și echilibru în modul de abordare a acestei cereri de eliberare condiționată și salut sistemul judiciar din România care poate să respecte aceste principii de drept”, a spus avocata lui Cristian Cioacă.

Totodată, ea a mărturisit că speră ca Cristian Cioacă să nu mai aibă niciodată nevoie de ea. „Mă aștept să fie un om responsabil pe viitor. Mă aștept să fie un tată bun pentru copilul său, pe mai departe. Sunt convinsă că acești ani de suferință l-au influențat profund și va știi de acum să-și prețuiască fiecare moment al vieții, astfel încât comportamentul său să nu lase loc la interpretări în viitor. Sper să nu mai aibă niciodată nevoie de mine”, a declarat Maria Vasii.

Tribunalul a admis, astfel contestaţia depusă de Cioacă la decizia Judecătoriei Piteşti, care a respins, în 19 iulie, cererea de liberare, ca fiind neîntemeiată. Cioacă a părăsit penitenciarul, declarând la ieăire că este prima zi din restul vieţii sale.

Cristian Cioacă, acuzat că a omorât-o pe avocata Elodia Ghinescu, a fost eliberat condiționat. Decizia este definitivă

”Astăzi e prima zi din restul vieţii mele”, a afirmat el în limba engleză. ”Deci vă imaginaţi cât voi trăi”, a continuat Cioacă. A evitat să spună dacă va scrie cărţi în urma experienţei sale şi a râs când a fost întrebat dacă se va afla vreodată adevărul în cazul Elodia.

În 19 iulie Judecătoria Piteşti respinsese cererea ca fiind neîntemeiată. În 18 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, prin decizie a Curţii de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Iniţial, Tribunalul Argeş îl condamnase pe Cioacă la 22 de ani de închisoare.

Mama Elodiei Ghinescu, despre eliberarea lui Cioacă: „Trebuia să stea în închisoare pănă îl mâncau viermii”

În iunie 2014, poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte