Cristian Cioacă şi-a dat în judecată fiul pe care îl are cu Elodia Ghinescu

Cristian Cioacă, soțul Elodiei Ghinescu, și-a dat în judecată propriul copil. Fostul polițist a înaintat o acțiune penală și l-a chemat în instanță pe fiul său. 
Alina Costache
19 sept. 2022, 08:32
Cristian Cioacă şi-a dat în judecată fiul pe care îl are cu Elodia Ghinescu

Mișcare șoc făcută de Cristian Cioacă din spatele gratiilor. Și-a dat fiul în judecată într-o acțiune care ar putea să-i scadă semnificativ pedeapsa. Prezența fiului de 17 ani al lui Cristian Cioacă în proces este una, mai degrabă, formală, având în vedere că este moştenitorul avocatei Elodia Ghinescu.

Cristian Cioacă a formulat o contestaţie în anulare faţă de infracţiunea informatică pentru care a fost condamnat, mai exact, pentru că i-a spart emailul Elodiei. Fostul poliţist pretinde că fapta pentru care a primit 4 ani de închisoare s-a prescris.

Dacă va fi admisă, atunci câțiva ani de zile din condamnare i s-ar putea şterge, iar în numai câteva luni, fostul poliţist ar putea să ceară eliberarea din închisoare.

Familia avocatei ucise de fostul poliţist este revoltată de faptul că bărbatul ar putea ieşi mult mai repede din închisoare. Asta cu atât mai mult cu cât, Cioacă nu a recunoscut niciodată că şi-a omorât soţia.

 

Decizie surprinzătoare luată de fiul Elodiei Ghinescu, la 15 ani de la dispariţia avocatei

În septembrie s-au împlinit 15 ani de la dispariţia avocatei Elodia Ghinescu. Soţul ei, Cristian Cioacă, se află încă în închisoare după ce a fost condamant la 15 ani și opt luni de închisoare pentru uciderea Elodiei, deşi acesta nu a mărturisit niciodată că a omorât-o.

Patrick, acum în vârstă de aproape 18 ani, se află în grija mătușii din partea tatălui. De la doi ani și jumătate, Patrick a crescut fără mamă, iar după încarcerarea tatălui său a fost crescut de mătuşa lui.

Femeia a încercat să îi ofere o viață normală și să-l ferească de ochii curioșilor.

Citeşte şi: Mama lui Cristian Cioacă rupe tăcerea: Elodia este în viaţă şi se răzbună. Ăsta e scopul ei!

La aproape 18 ani, Patrick e hotărât să lase în urmă trecutul și se concentrează pe cariera sa de sportiv, potrivit a1.ro. Fiul Elodiei şi al lui Cristian Cioacă practică baschet de câțiva ani și recent a cerut schimbarea numelui de familie. Băiatul doreşte să renunțe la numele „Cioacă” și să îl preia pe cel al mătuşii care îl crește, „Ene”.

Citeşte şi: Cristian Cioacă, schimbat total în închisoare. Activitatea din închisoare care l-ar putea ajuta să fie eliberat mai repede

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
Playtech.ro
Distanța de la care încep să măsoare viteza noile radare pe trepied. Frânarea bruscă nu mai funcționează
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primești 1.000 de lei dacă ai cont la Revolut. Care e singura condiție
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Elevii din România care merg la școală doar 4 zile pe săptămână. Liceul testează un nou model educațional
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
A murit în timp ce era însărcinată, la doar 24 de ani. Anunț de ultim moment despre o actriță de la Hollywood
MediaFlux
Se modifică Codul Rutier 2025. Amenzi de 3.000 de lei pentru nerespectarea unor reguli în mașină
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”