Cristian Diaconescu cere de la FMI clarificări cu privire la reducerea CAS la angajator

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, a anunţat sâmbătă că va trimite o scrisoare Fondului Monetar Internaţional (FMI), în care va solicita clarificări cu privire la reducerea CAS, pentru a înlătura unele suspiciuni în legătură cu această măsură anunţată de Guvern, transmite Agerpres.
Romania TV
14 iun. 2014, 14:55
Cristian Diaconescu cere de la FMI clarificări cu privire la reducerea CAS la angajator

„Parteneriatele internaţionale întotdeauna se respectă şi se gândesc pe termen lung. Aşa cum arată acum, relaţia cu FMI este suspendată în fapt. Acest incident apărut în aceste zile are mai multe consecinţe. În primul rând, în mod categoric, Guvernul minte. A lua o măsură privind reducerea taxării muncii se putea face imediat şi în deplin acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, sigur, dacă cele două părţi de negociere găseau resurse pentru a face această măsură sustenabilă”, a declarat Diaconescu, într-o conferinţă de presă.

El s-a întrebat de ce în vara anului 2012, în 48 de ore, s-au schimbat toate instituţiile statului prin ordonanţe de urgenţă, însă acum Guvernul nu mai dă ordonanţă de urgenţă pentru reducerea CAS, ci trimite actul normativ în Parlament.

„Mai am o întrebare şi această întrebare este adresată instituţiilor FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Eu le-aş cere acestor instituţii să nu fie părtaşi cu Guvernul în susţinerea unor minciuni. Voi face o scrisoare boardului de la Washington, prin care aş dori ca aceste instituţii internaţionale să ne informeze care sunt măsurile anticipate pe care generic le-a anunţat şefa misiunii FMI de la Bucureşti, privind reducerea taxei pe muncă. Când am încheiat acordul cu FMI, nu a existat o prevedere în acel acord în sensul că, în funcţie de anumite momente politice, aceste instituţii financiare se situează de partea unui partid politic sau altul”, a spus Diaconescu.

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară a lăsat să se înţeleagă că există o înţelegere între FMI şi Guvern în a nu-i informa pe români despre ultimele măsuri.

„Pare că există o mică înţelegere oarecum stranie în ceea ce priveşte informarea măcar a societăţii româneşti în ceea ce priveşte conţinutul discuţiilor şi concluziile lor. Se dau păsuiri Guvernului? Se amână anumite măsuri şi dacă da, de ce? Ideea că la un moment dat reducerea CAS ar putea fi sau nu aplicată pe un termen mai lung sau mai scurt de timp, cum spune Ministerul Finanţelor, poate afecta grav mediul de afaceri. O astfel de conivenţă nu face parte nici din mandatul celor care sunt trimişi de Washington sau de Bruxelles pentru a discuta cu românii. (…) Vreau o poziţionare cinstită. Vreau ca un acord extrem de important să fie explicat şi prezentat conţinutul său real (…). O să am o întâlnire cu reprezentantul FMI la Bucureşti. Este doar dorinţa unei clarificări şi înlăturarea unor suspiciuni pe care vreau să vă spun că nu numai eu le am”, a susţinut Cristian Diaconescu.

În aceeaşi conferinţă de presă, Diaconescu a declarat că Fundaţia Mişcarea Populară susţine eliminarea tuturor imunităţilor de care beneficiază oamenii politici, inclusiv preşedintele României.

„Toţi, indiferent de funcţii, să fie egali în faţa legii şi să lăsăm instanţelor judecătoreşti dreptul de a decide dacă la un moment dat în poziţiile în care ne aflăm suntem subiectul unui atac politic sau de orice alt fel sau este o situaţie care necesită o răspundere în faţa legii”, a precizat Diaconescu.

Întrebat care a fost motivul pentru care a fost eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, Cristian Diaconescu a răspuns că este o chestiune tehnică internă, pe care nu este în măsură să o discute.

„Ştiţi foarte bine că avem nu numai un contract de loialitate, ci şi obligaţia de obraz în legătură cu funcţiile pe care le desfăşurăm la un moment dat şi dacă aceste funcţii le desfăşurăm de o manieră cinstită şi simţim româneşte, restul sunt chestiuni interne”, a adăugat Diaconescu.

El a menţionat că nu a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu legată de candidatura sa la alegerile prezidenţiale. „Preşedintele nu discută cu nimeni, indiferent ce spun unii, despre funcţii şi numirea în funcţii. Puteţi să mă credeţi sau nu”, a afirmat Diaconescu.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Taxa ascunsă pe care o suportam toți. Tarifele vor exploda
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?