Cristian Ghinea, USR: „În niciun caz nu putem intra la guvernare şi toate avizele să fie la PNL. Problema e că nu negociem cu PNL”

Cristian Ghinea a afirmat miercuri, într-un interviu, că negocierile dintre USR-PLUS şi PNL sunt practic inaxistente, liberalii aruncând în presă diverse declaraţii prin care afirmă că vor să dea atât premierul, cât şi cele mai importante minister, iar în aceste condiţii Alianţa condusă de Dan Barna şi Dacian Cioloş nu va accepta intrarea la guvernare.
George Russo
09 dec. 2020, 13:22
Cristian Ghinea, USR:

Cristian Ghinea a criticat şi atitudinea membrilor marcanţi ai PNL din campania electorală, când aceştia au lansat numeroase atacuri la adresa USR-PLUS, deşi era de aşteptat să se ajungă în situaţia în care cele două forţe politice să trebuiască să se alieze în vederea formării majorităţii parlamentare, lucru care s-a şi întâmplat.

„În niciun caz nu putem intra la guvernare și toate avizele să fie doar la PNL. A veni și a spune „noi vrem premierul și toate ministerele importante” nu e un mod rezonabil de a negocia. Problema e că nu negociem cu PNL. Nu avem o reacție nici măcar pe surse din partea PNL la propunerile noastre de măsuri”, spune Cristian Ghinea într-un interviu acordat SpotMedia.ro.

Cristian Ghinea crede că demisia lui Orban a fost „o manevră de PR isteaţă”

„Nu sunt mulțumit de rezultatul USR-PLUS, pentru că o parte din publicul antisistem s-a dus la un partid extremist.

Din „sexomarxiști” nu ne-au scos și s-a ajuns ca marele PNL are nevoie absolută de noi pentru a organiza guvernarea. Nicușor Dan „a adus” minus 6.000 de voturi la PNL.

Nu văd de ce s-ar pune problema schimbării conducerii USR când obiectivul intrării la guvernare a fost atins, când intrăm în negocieri foarte grele cu PNL. Tot văd prin presă declarații neelegante în care ni se pune în vedere să stăm la locul nostru în viitoarea coaliție. Dacă nu e un echilibru și unul spune că vrea toate ministerele importante, iar restul ia ce rămâne, nu pleacă bine negocierea. O coaliție dezechilibrată sădește semințele certurilor viitoare.

Nu cred că a fost o idee bună demisia lui Ludovic Orban, pentru că lasă Guvernul fără OUG. Demisia nu a rezolvat nimic. Asistăm la o manevră de PR isteață. A renunțat la o funcție pe care o pierdea oricum.

Noi nu ne cramponăm de nominalizarea lui Dacian Cioloş. E prerogativa președintelui să numească premierul.
Dacă nu ne așezăm pe un road-map (n.r. plan), această coaliție va deveni foarte repede disfuncțională. Întâi discutăm măsurile, apoi o reorganizare a Executivului, apoi portofoliile.

Decizia finală nu e la Dan Barna sau Dacian Cioloș, ci la Comitetul Politic. Depinde foarte mult de cât de nerezonabili sunt partenerii de coaliție. Președintele României va avea un rol foarte important în crearea coaliției.”, a mai spus Ghinea pentru sursa citată.

Citeşte şi: Orban vrea să demisioneze de la şefia PNL. Lista scurtă de premieri cu care liberalii merg la Iohannis

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Anunț important pentru românii care și-au montat sau vor să monteze panouri fotovoltaice. Trebuie să facă urgent acest lucru: “A fost exact invers”
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Alertă meteo la nivel național. Vin fenomene extreme
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte